3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAeroportul din Karachi, atacat de talibani

Aeroportul din Karachi, atacat de talibani

Combatanţi talibani deghizaţi în forţe de securitate au luat cu asalt aeroportul cel mai aglomerat din Pakistan şi cel puţin 30 persoane, printre care zece atacatori, au fost ucise într-o luptă desfăşurată pe parcursul nopţii de duminică spre luni. Autorităţile anunţau ieri sfârşitul atacului terorist de peste 12 ore, armata preluând controlul aeroportului din Karachi, cel mai mare oraş şi capitală economică a ţării. Talibanii pakistanezi au revendicat atacul.

Asaltul asupra aeroportului internaţional Jinnah din Karachi, oraş tentacular cu 18 milioane de locuitori, a început imediat după miezul nopţii, când bărbaţi înarmaţi cu arme grele, mitraliere şi lansatoare de rachete, purtând uniforme militare, au tras asupra vechiului terminal folosit în principal de avioane charter şi pentru zboruri executive. Toate cursele au fost anulate şi nori de fum se ridicau deasupra aeroportului. Pentru a intra în aeroport, atacatorii se pare că au tăiat grilajele de protecţie, serviciile secrete pakistaneze estimând că probabil au fost distruse de kamikaze, ce purtau veste explozive.

Acţiunea a fost revendicată de rebelii talibani pakistanezi. Din 2007, Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP) duce o luptă de gherilă sângeroasă împotriva oraşului Karachi. „Am atacat aeroportul din Karachi pentru a răzbuna moartea lui Hakimullah Mehsud”, fostul şef al TTP, a declarat Shahidullah Shahid, purtător de cuvânt al talibanilor. Mehsud a fost ucis într-un raid cu drone americane în noiembrie 2013, în zona tribală din nord-vestul Pakistanului. TTP, o alianţă de grupuri rebele care luptă pentru înlăturarea guvernului, doreşte instaurarea unui stat islamic şi a Sharia.

Kamikaze şi grenade

Armata pakistaneză preciza luni dimineaţă că forţele de securitate au ucis zece militanţi cu vârste între 20 și 25 ani. „Trei militanţi s-au aruncat în aer şi şapte au fost împuşcaţi. Aparent, este vorba de uzbeci”. Responsabilii pakistanezi acuză frecvent militanţi străini veniţi în zonele „fără lege” de la frontiera afgană pentru atacuri în Pakistan, duse alături de talibanii pakistanezi.

Atacul de la Karachi s-a produs pe fondul eşuării discuţiilor dintre autorităţile pakistaneze şi talibani, începute în urmă cu câteva luni. Deja a scăzut speranţa unei reglementări negociate cu insurgenţii care continuă atacurile asupra ţintelor guvernamentale şi de securitate. Talibanii pakistanezi sunt legaţi dar se disting de talibanii afgani.

Această acţiune teroristă este o lovitură ce pune din nou în evidenţă faptul că guvernul nu este în măsură să protejeze ţinte sensibile de atacurile grupurilor militanţilor împotriva statului pakistanez. Şi o lovitură dată eforturilor premierului Sharif de a atrage mai mulţi investitori străini pentru relansarea creşterii economice. Karachi este cel mai mare oraş al Pakistanului şi un centru important comercial, cu întreprinderi dinamice. Dar şi o zonă violentă şi haotică unde talibanii şi bandele criminale operează liber în subteran.

Cele mai citite

Kremlinul respinge propunerea de armistițiu de Crăciun: Rusia cere pace în termenii săi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu este interesată de un armistițiu, ci dorește o pace care să...

Javier Milei a obținut cetățenia italiană în timpul unei vizite recente la Roma

Președintele Argentinei, Javier Milei, a obținut cetățenia italiană în timpul unei vizite recente la Roma, conform unor surse oficiale, scrie Reuters. Javier Milei a obținut...

Cu ce vedete se vor înfrunta „tricolorii” în preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România și-a aflat adversarele din Grupa H a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026, o grupă accesibilă în care "tricolorii" se vor lupta cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă