19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialAeroport doar pe hârtie

Aeroport doar pe hârtie

Proiectul aeroportului privat de lângă Deva nu mai poate fi realizat.

Aeroportul Săuleşti, de lângă Deva, are şanse foarte slabe să mai fie realizat, după ce Ministerul Transporturilor refuză să îşi acordul pentru un transfer de teren. Instituţiile statului nu ar fi trebuit să investească nici un leu pentru realizarea aeroportului civil, dar chiar şi aşa nu sunt de acord pe motiv că acolo trebuie să-şi desfăşoare activitatea Aeroclubul Român, şi au refuzat chiar să avizeze planul de dezvoltare a judeţului care cuprindea şi această investiţie.

În anul 2005, prin hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat trecerea a 30 hectare de teren din domeniul public al statului şi administrarea Aeroclubului României în domeniul public al judeţului Hunedoara şi administrarea Consiliului Judeţean. Acolo, autorităţile intenţionau construirea unui aeroport civil, ale căror costuri ar fi suportate de firma care câştiga licitaţia. Terenul a  fost deja întabulat, dar pentru realizarea investiţiei mai era nevoie de aproape 70 de hectare,  însă ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a înştiinţat oficialii CJ Hunedoara nu numai că nu le mai atribuie restul de teren aferent aerodromului, dar, mai mult, vrea terenul înapoi.

Banii rămân în Sardinia

Lucrările de construcţie a aeroportului de la Săuleşti ar fi trebuit să demareze anul trecut, după ce Consiliul Judeţean Hunedoara a semnat un parteneriat cu o companie italiană, care asigura şi fondurile necesare amenajării aeroportului, în timp ce autorităţile judeţene se obligau să pună la dispoziţia constructorilor terenul necesar. La finele anului 2007, autorităţile judeţene din Hunedoara au semnat un protocol de înfrăţire cu regiunea Sardinia, din Italia, iar atunci au avut loc şi primele discuţii referitoare la încheierea unui parteneriat în vederea amenajării acestui aeroport. „Parteneriatul de principiu rămâne, dar şi italienii aşteaptă din partea noastră seriozitate, numai că acest lucru nu depinde de noi. Ideea cu aeroclubul, să aibă unde să îşi desfăşoare activitatea, mi se pare o idee puerilă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Mircea Ioan Moloţ. 

Vor doar o semnătură

Consilierii judeţeni ar fi vrut să transforme aeroclubul în serviciu în cadrul CJ Hunedoara. „Nu cerem bani nimănui, doar să ne lase să ne dezvoltăm. Nu au vrut nici măcar să avizeze planul de dezvoltare a judeţului, pe con-si-de-rentul că este prevăzut şi acel aeroport”, a mai spus Moloţ. Deşi aeroportul nu pare să aibă şanse de realizare, CJ Hunedoara a avut chiar cheltuieli. Deja a fost elaborat şi studiul de fezabilitate pentru această investiţie, comandat de CJ Hunedoara şi realizat de un grup de firme din Italia. Costurile lucrării sunt estimate la 15 milioane de euro. Şi traficul de pasageri pe aeroport va depăşi 100.000 de persoane anual.

Cele mai citite

JYSK a lansat colecția de mobilier și accesorii de grădină pentru vara 2024

Retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă JYSK a prezentat noua colecție de mobilier...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

CCR a amânat pentru 3 iunie sesizarea ICCJ în legătură cu legea privind prelungirea insolvenţei

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 3 iunie, dezbaterile pe sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu Legea...
Ultima oră
Pe aceeași temă