18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAdrian Nastase, despre scandalul lucrărilor ştiintifice scrise în închisori

Adrian Nastase, despre scandalul lucrărilor ştiintifice scrise în închisori

Fostul premier Adrian Năstase face un amplu comentariu pe blogul personal despre scandalul cărţilor publicate din închisori, acuzând că unii politicieni exploatează subiectul pentru a câştiga simpatia publicului.

"În Europa, se desfăşoară în acest moment două crize grave – una în Germania, unde, conform doamnei Merkel, guvernul a pierdut controlul asupra refugiaţilor, şi alta în România, unde s-a pierdut controlul asupra lucrărilor ştiintifice elaborate în închisori (aproape 100 – cărţi, nu închisori). Situaţia a devenit dramatică, astfel că au trebuit să intervină „intelectualul lui Băsescu” – Gabriel Liiceanu, „intelectuala lui Soros” – Alina Mungiu Pippidi, însuţi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – prietenul Nicolae Manolescu, opinia publică internaţională, ziare şi reviste, televiziuni, până si obiectiva agenţie de ştiri, Hotnews. Cred că doar candidatul perpetuu la Premiul Nobel nu a intervenit. Dar poate mă înşel…Alertă la nivel planetar. Scandal de ultimă oră, halucinant, incendiar, breaking news din oră în oră".

În aceeaşi postare, Năstase ironizează soluţiile legislative la această problemă: "Parlamentul s-a autosesizat. 18 parlamentari români – ce-şi caută un loc pe listele din toamnă – au găsit soluţia: eliminarea unei litere poznaşe din articolul 96 din legea 254/2013. Cine s-ar fi aşteptat la o soluţie atât de inteligentă şi de simplă? Elimini o literă (litera f) si lucrurile se rezolvă. Expunerea de motive este magistrală. Soluţ'ia ar fi necesară pentru că legea permite „fentarea pedepselor”. Nu vreau să v-o povestesc (expunerea). Merită citită. Este antologică".

Fostul şef de guvern explică şi contextualizează aceste soluţii din perpectivă personală: "Toată povestea asta îmi aduce aminte de filmul (cartea) „Fahrenheit 451”. Cărţile scrise în închisori ar trebui arse. Tirajele, confiscate. Doar munca fizică ar trebui lăsată să ducă la reducerea pedepselor. Munca intelectuală e periculosă. Ea te încurajează să gândesti, ceea ce este riscant pentru un stat de drept original. La fel blogurile şi facebookul – acesta din urmă ar trebui permis doar cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Odată cu eliminarea literei buclucaşe,  care supără atât de tare procurorii DNA, ar trebui, de asemenea, ca, în ordonanţa de guvern solicitată de ministrul justiţiei, să fie cuprinsă şi decizia de deschidere a şantierului  canalului Bucureşti-Dunăre, pentru re-educarea prin muncă fizică a „gulerelor albe”.

Adrian Năstase îşi continuă pledoaria sugerând existenţa unor lacune legislative care creează ambiguitate: "Într-un registru mai serios – chiar nu ştie nimeni din ce motiv au apărut excesele în aplicarea literei f? Realizez că nivelul de incompetenţă a crescut alarmant, dar oare nu a fost nimeni în stare să citească şi articolele din legea 254/2013, de după articolul 96? Spre exemplu, articolul 187? Nu este clar că în urma adoptării legii de excutare a pedepselor, se stabilea să fie adoptată o hotărâre de guvern care să conţină REGULAMENTUL DE APLICARE a legii şi care trebuia să stabilească procedurile concrete pentru controlul corectitudinii şi probităţii lucrărilor (referate de final din partea unor comisii academice, etc). Este de vină Gigi Becali pentru această lacună legislativă? Sau MM Stoica?Ţ. 

Adrian Năstase încearcă în postarea de pe blogul său să se delimiteze de alţi deţinuţi care au scris cărţi în mod suspect de repede şi facil: "Nu vreau să judec nicio lucrare. Pot doar să anunţ că lucrările mele le ţin la dispozitia oricui, desigur şi a lui Nicolae Manolescu. Inclusiv manuscrisele – pe care le-am păstrat".

Fostul premier exprimă în final câteva sugestii juridice: "Întrebarea fundamentală în legătură cu procedura de la art 96 şi lipsa, după aproape doi ani, a regulamentului de aplicare nu ar trebui să preocupe comisiile de specialitate din parlament? Sau Ministerul Justiţiei? Sau DNA? Sau CSM? Sau ANP? Sau ICCJ? Chiar nimeni de la aceste instituţii nu a înţeles că exagerările şi abuzurile pot fi corectate rapid printr-o hotărâre de guvern URGENTĂ şi că nu e nevoie de o ordonanţă DE URGENŢĂ pentru a rezolva această chestiune? Din punctul meu de vedere, varianta propusă de parlamentarii ştrengari şi de ministerul justiţiei, sub aspectul stabilirii vinovăţiei şi găsirii unei rezolvări, seamănă cu soluţia aruncării patului pe fereastră în cazuri de adulter. Adaug ca bibliografie, fără să am pretenţia că aceasta este o lucrare ştiintifică, textele complete ale art 96 şi 187 din Legea 254/2013.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...
Ultima oră
Pe aceeași temă