2 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialADMITERE 2015: La ce facultăţi ale Universităţii din Bucureşti se intră pe...

ADMITERE 2015: La ce facultăţi ale Universităţii din Bucureşti se intră pe bază de EXAMEN. Câte locuri sunt la buget

ADMITERE FACULTATE 2015. Facultăţile Universităţii din Bucureşti la care absolvenţii de liceu pot intra doar pe bază de examen sunt Drept, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Litere – specializarea Comunicare și Relații Publice IF, Limbi şi Literaturi Străine – specializările engleză, franceză, germană, arabă, chineză, japoneză, neerlandeză, spaniolă, traducere și interpretare, Psihologie şi Științele Educației – specializarea psihologie, şi Teologie Romano-Catolică.

Citește și: ADMITERE 2015: La ce facultăţi ale Universităţii din Bucureşti se intră pe baza MEDIEI de la BAC

La Facultatea de Drept, concursul de admitere are două probe, una de limbă română şi alta de economie. Facultatea pune la dispoziţia candidaţilor 303 locuri finanţate de la buget şi 275 de locuri cu taxă la programul de învăţământ cu frecvenţă, dar şi 400 de locuri cu taxă pentru învăţământ la distanţă.

La Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, candidaţii au de rezolvat un examen scris pentru a ocupa cele 135 de locuri la buget şi cele 330 de la taxă. În funcţie de opţiunea fiecărui absolvent de liceu, canditaţii se vor lupta pentru unul din cele 56 de locuri bugetate la specializarea Jurnalism sau Comunicare şi Relaţii publice sau unul din cele 23 de locuri bugetate la Publicitate.

Citește și: ADMITERE FACULTATE 2015. Încep înscrierile la Universitatea din Bucureşti. Câte locuri la buget şi taxă sunt scoase la concurs

ADMITERE FACULTATE 2015. La Facultatea de Litere, pentru specializarea Comunicare și Relații Publice (IF), candidaţii trebuie să susţină un test de o oră de comunicare scrisă la limba română, astfel încât să obţină unul din cele 100 de locuri la buget sau unul din cele 50 de locuri la taxă.

Absolvenţii de liceu care îşi doresc să devină studenţi la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, trebuie să treacă printr-o probă scrisă cu două discipline. Specializarea cu cele mai multe locuri scoase la concurs este Engleză, 60 la buget şi 90 taxă, spre deosebire de Franceză, 40 la buget şi 35 la taxă, Spaniolă, 20 la buget şi 30 la taxă, Germană avansaţi, 15 la buget şi 10 la taxă, Germană începători, 5 la buget şi 20 la taxă, şi Neerlandeză, 14 la buget şi 11 la taxă.

Citește și: RATA de promovare la BAC, peste 60% în cea mai mare parte a țării. Ce județe fac excepție

De asemenea, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a scos la concurs 18 locuri la buget şi 32 la taxă pentru Arabă, Chineză şi Japoneză. La Specializarea Traducere şi interpretare, candidaţii se vor lupta pentru unul din cele 36 de locuri la buget – 14 la engleză, 6 la franceză şi 4 la germană, italiană, spaniolă sau rusă.

La Facultatea de Psihologie şi Științele Educației, specializarea Psihologie, candidaţii sunt selectaţi după o probă scrisă bazată pe informaţiile din manualul de Psihologie pe care l-au studiat. La această specializare, facultatea a scos la concurs 97 de locuri la buget şi 200 de locuri la taxă.

La Facultatea de Teologie Romano-Catolică, candidaţii intră be baza unui examen scris şi oral. Facultatea pune la dispoziţia absolvenţilor interesaţi 15 locuri la buget şi 15 la taxă.

Cele mai citite

Economia României, în creștere moderată în primele nouă luni ale anului 2024

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat vineri că economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al acestui an,...

NATO și tensiunile geopolitice: Critici interne și amenințări din partea Moscovei

Într-un context geopolitic tensionat, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a atras atenția asupra limitărilor industriei de apărare a statelor membre, cerând măsuri urgente...

Mai multe organizații neguvernamentale și experți electorali au solicitat demisia președintelui AEP, Toni Greblă

Două investigații de presă publicate miercuri pun din nou sub semnul întrebării imparțialitatea și integritatea domnului Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, spun mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă