19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAdministratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, reţinut pentru corupție

Administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, reţinut pentru corupție

Administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, Mircea Constantin, a fost reţinut de DNA pentru dare de mită în dosarul primarului din Beiuş, Adrian Domocoş.

Primarul municipiului Beiuş, Adrian Domocoş (PNL), a fost de asemenea reţinut, luni, de procurorii DNA Oradea, într-un dosar care vizează fapte de corupţie privind un contract încheiat de municipalitate cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi, marţi, la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2014, primarul din Beiuş a pretins şi primit, de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş, un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune, pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea societăţii comerciale SC Alge Dom Com SRL Beiuş.

Pentru acest "serviciu", inculpatul a promis că va ajuta şi va susţine interesele Bisericii greco-catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că: îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar, nu va aplica sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea unităţii de cult, situate pe raza municipiului Beiuş, va sprijini Biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea acesteia.

În perioada iunie-august 2014, Domocoş a pretins şi primit de la administratorul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, Mircea Constantin, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiaşi societăţi comerciale pe care o controla, mai arată procurorii.

De data aceasta, edilul, pe lângă faptul că trebuia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul arătat mai sus, a promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei.

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă