26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialAdministratorii de asociatii, la evaluare

Administratorii de asociatii, la evaluare

Problemele aparute in ultimul timp referitor la activitatea administratorilor de asociatii de proprietari din Bacau au intrat in vizorul municipalitatii. Toti cei 200 de administratori vor fi evaluati la inceputul lui aprilie. Consilierii locali au aprobat constituirea comisiei, urmand ca aceasta sa-si intre in atributii abia in momentul in care hotararea de constituire a acestei comisii va deveni definitiva. Sustinerea acestor evaluari are loc pentru atestarea posturilor pe care le ocupa administratorii. Astfel de evaluari nu au mai avut loc din vara anului 2003. Atunci, doar 40 la suta din cei examinati au reusit sa treaca testele, dar multi dintre ei au continuat sa lucreze in conditii de ilegalitate fara a fi luati la intrebari. La evaluarile de anul acesta vor participa inclusiv administratorii atestati in 2003, dar care nu si-au ridicat certificatele doveditoare. Si asta pentru ca unora dintre cei care au trecut examenul din 2003, pe timpul administratiei Sechelariu, si nu si-au mai ridicat atestatele, noua administratie Stavarache le-a trecut cu vederea. Singurii care vor scapa de aceste evaluari sunt cei care si-au ridicat atestatele la timp.

Examinati de locatari

Testele curente vor cuprinde doar un interviu cu membrii comisiei de evaluare privind cunostintele de administrator de asociatie, dar totodata vor trebui sa faca si prezenta garantiei materiale in conformitate cu legea. Un rol important in acordarea acestor certificate de administrator de asociatie de proprietari il vor avea si locatarii. Astfel, administratorii care nu prea dadeau pe la serviciu, adica cei care nu au stiut sa tina la locul lor caldut, nu vor avea nici o sansa din start. Cei mai controversati administratori de asociatii sunt pensionarii, persoane iesite din activitate de foarte mult timp. La ora actuala, in Bacau mai sunt administratori cu varste de peste 75 de ani. Se doreste ca administratorul sa aiba cel putin liceul terminat si de preferinta sa aiba specializare in domeniul contabilitatii sau in administratie publica. Totusi, ar mai fi o problema. Chiar daca comisia de evaluare nu le acorda atestatul, Adunarea Generala a fiecarei asociatii are puterea de a decide ramanerea in functie a administratorului, dar acest lucru va fi posibil numai pe riscul locatarilor. Numai in ultimele doua luni, la nivelul judetului Bacau au fost constatate doua cazuri de delapidare de fonduri din partea administratorilor de asociatii. Prejudiciile aduse locatarilor s-au cifrat la suma de 4 miliarde de lei, bani care nu au mai ajuns in conturile furnizorilor, ci in buzunarele administratorilor.

Cele mai citite

Cuba își restabilește treptat alimentarea cu energie electrică după cea mai recentă pană de curent la nivel național

Cuba a început luni să restabilească treptat alimentarea cu energie electrică, după ce a fost afectată de o nouă pană de curent la nivel...

Motorina trece pragul de 10,5 lei în România. Transportatorii cer verificarea „scumpirilor speculative” la pompă

Transportatorii cer Parlamentului, Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice modul în care au fost formate prețurile în ultimele trei săptămâniPrețurile carburanților au atins noi...

Incendiile scapă de sub control în Grecia. Expert: „Ne confruntăm cu una dintre cele mai grave crize”

În timp ce Grecia se confruntă cu o succesiune de incendii de vegetație de amploare, Theodore Giannaros, meteorolog principal specializat în incendii de vegetație...
Ultima oră
Pe aceeași temă