Negocierile între angajaţii Dacia şi patronat, care au loc anual pentru încheierea contractului colectiv de muncă, s-au transformat anul acesta într-un show cu proteste, mai ales pentru presă. Întrebarea care pare să frământe zilele acestea pe toată lumea este dacă pleacă Dacia din România. Totuşi cât adevăr este în spatele acestui show mediatic?
Dacia este cel mai mare exportator al României începând din 2010, peste 90% din producţia sa de masini luând direcţia Europei de Vest, Rusiei, Africii de nord dar şi altor regiuni. Este clar că o retragere a producţiei Dacia din România, sau doar a câtorva zeci de mii de unităţi, ar avea un impact puternic asupra economiei româneşti. Însă o vorbă românească spune că „nu e dracul atât de negru”, cel puţin nu pare. Cu alte cuvinte, şansele ca francezii să plece din ţara noastră sunt destul de reduse… deocamdată.
De unde a pornit scânteia?
„Dacă acest protest nu se va încheia rezonabil, iar angajaţii vor continua cu aceste cereri nerealiste, există probabilitatea tot mai mare ca Renault să transfere în Maroc o parte importantă a producţiei Dacia, deoarece costurile din România vor deveni prea mari“, a spus Constantin Stroe, vicepreşedinte Automobile Dacia, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, declaraţie care avea să pună pe jar presa din România.
Spusele lui Stroe vin în contextul negocierilor purtate între angajaţii Dacia şi conducere, astfel că folosirea presei drept pârghie pentru transmiterea unor mesaje de avertizare pentru propriii angajaţi nu ar fi o variantă exclusă. Mai mult Stroe declara aseară în emisiunea Ora de Business că ar exista deja o strategie de mutare a producţiei Dacia în Maroc, pe care a văzut-o cu ochii lui.
Aceste declaraţii, oricât de dure ne-ar părea, ele sunt îndreptate, via presă sau televiziuni, în primul rând către angajaţii care au cereri salariale puţin cam nerealiste. Primul protest spontan a avut loc pe 20 martie, când angajaţii au oprit lucrul şi au refuzat încheierea contractului colectiv de muncă fără să le fie acceptate creşteri salariale de 40%. Oferta conducerii, care iniţial era cifrată în jurul valorii de 9%, a fost respinsă.
Lucrurile ar putea reveni la normal săptămâna viitoare
Cu toate că la prima vedere pare a exista un conflict între conducere şi angajaţi, negocieri la Dacia au loc în fiecare an înaintea încheierii contractului colectiv de muncă, ba chiar şi proteste de scurtă durată care se încheie o dată ce părţile ajung la un consens. Iar lucrurile se pare că vor fi rezolvate cât de curând.
Ion Iordache, vicelider al Sindicatului Automobile Dacia, contactat de România liberă, este de părere că se va ajunge la un acord săptămâna viitoare. Iordache spune că, din punctul de vedere al vieţii sociale pe care angajaţii o au la Dacia, aceştia sunt mulţumiţi. Ceea ce îi nelinişteşte pe angajaţi este faptul că anul acesta s-ar putea să obţină majorări salariale cu mult sub aşteptările lor, cu toate că şi anul trecut majorarea a fost tot de 9%.
După o privire mai largă asupra situaţiei, se pare că atât conducerea Dacia, cât şi angajaţii şi liderii lor au fost puşi într-o situaţie conflictuală mai mult în ziare şi la televizor decât în realitate. De fapt, cei care decid soarta angajaţilor şi a producţiei din România sunt francezii.
Vicepreşedintele Dacia nu este cel care are vreo putere de decizie legat de mutarea sau păstrarea producţiei în România. Singurii care decid acest lucru sunt francezii, iar hotărârile luate de ei se vor baza pe nişte indicatori economici, cum ar fi productivitatea sau profitul. Deci vorbim de nişte decizii de business, care nu au nicio legătură cu reacţii sub imperiul emoţiilor.
De ce nu plătesc francezii mai mult?
„Renault îşi va permite să ofere atât cât va avea nevoie pentru a putea încheia contractele de muncă”, declară Iordache pentru România liberă. Lăsând la o parte cei 9%, respectiv 40%, vehiculaţi în negocierile de săptămâna aceasta, Renault va oferi în cele din urmă probabil o creştere mai mare decât cea negociată anul trecut, adică peste 9%.
Vezi în galeria foto de mai sus beneficiile salariale pe care le au angajaţii de la Mioveni.
Diferenţa între situaţia de la începutul lui 2012 şi cea de la începutul acestui an este că acum Dacia are o situaţie mult mai bună, înregistrând cea mai mare creştere de pe piaţa auto din UE în primele două luni, datorită vânzărilor din Vest. Judecând după rezultate, angajaţii ar trebui să primească o creştere cu mult mai mare faţă de cea obţinută anul trecut. Însă calculele economice la nivelul întregului grup Renault spun altceva.
Vezi şi Europa, UIMITĂ de Dacia! Cea mai mare creştere auto din UE în 2013
Renault înregistrează scăderi după scăderi, în timp ce Dacia este în prezent o maşină de făcut bani, conform Automotive News, lucru pe care l-au admis nu doar specialiştii din industria auto, ci şi oficialii grupului francez. Iar lucrurile sunt cât se poate simple, atâta timp cât Renault trece printr-o perioadă financiară mai grea, Dacia trebuie să rămână o maşină de produs bani.
Totuşi, banii Renault nu vin din negocierile la sânge pe care francezii le au, în mod direct sau indirect, prin reprezentanţii locali, cu angajaţii de la Mioveni, ci din vânzarea Dacia sub sigla Renault în diferite regiuni ale lumii. Spre exemplu, un Duster costă în Brazilia cu aproape 10.000 euro mai mult decât în Europa.
Atunci când vorbim strict de uzina de la Mioveni ne referim la productivitatea fabricii româneşti în comparaţie cu alte unităţi de producţie din grup. Atâta vreme cât va exista alternativa celor două uzine din Maroc, unde se estimează că ar putea fi produse cu 200.000 de maşini mai mult anual decât în prezent, uzina de la Mioveni va trebui să aibă costuri cât mai mici pentru a-şi putea păstra sau chiar creşte capacitatea de producţie. Conform calculelor francezilor, se pare că Dacia ar fi mult mai profitabilă cu o producţie crescută în Maroc şi nu la Mioveni. În momentul de faţă un angajat de român câştigă de două ori mai mult decât un marocan, însă de câteva ori mai puţin decât un francez.
Pleacă Dacia în Maroc?
Calos Tavares, directorul operaţional al Grupului Renault, declara încă de anul trecut că o parte din capacitatea de producţie de la Mioveni ar putea fi mutată în Maroc. Astfel că declaraţia lui Stroe este mai mult o reîmprospătare a memoriei colective cu privire la planurile francezilor.
În anii următori, capacitatea uzinelor din Maroc va fi crescută, în timp ce la Mioveni producţia ar putea rămâne la puţin peste 300.000 de autoturisme, mai ales dacă criza din Europa se adânceşte. Stroe spunea că producţia trebuie să rămână la peste 300.000 pentru ca uzina să fie profitabilă, deci să nu fie nevoie restructurări. Mai trebuie menţionat că în prezent Renault are cel mai numeros personal la Mioveni dintre toate uzinele sale.
Însă dacă vor muta o parte a producţiei de la Mioveni în Maroc este o chestiune pe care Renault o lasă deocamdată în aer, deschisă speculaţiilor. Cu toate că Marocul este la câteva zeci de kilometri de Spania, deci Vestul Europei, pregătirea angajaţilor pentru a-i aduce la nivelul celor de la uzina de la Mioveni ar putea dura câţiva ani. Renault a investit peste de 2 miliarde de euro în uzina românească şi în angajaţii săi, astfel că o mutare a producţiei din ţara noastră în Maroc nu este atât de plauzibilă pe cum pare în declaraţii.
Declaraţiile recente din presă arată aşadar asemenea unui joc destul de popular, „Adevăr sau Provocare”. Adevărul este clar că nu-l va spune nimeni, cum ar fi dacă Renault chiar are de gând să mute o importantă parte a producţiei în Maroc, sau dacă se foloseşte de această ameninţare în negocierile cu angajaţii. Interesantă este însă provocarea, şi anume ce ar putea face ca uzina de la Mioveni să aibă o producţie stabilă şi să aducă venituri cât mai mari economiei româneşti. Poate că acest lucru este de un mai mare interes naţional decât show-ul din jurul negocierilor anuale de la Automobile Dacia.
