“Cititorule, am vrut sa-ti spun cea mai frumoasa poveste, dar povestea seamana cu mine” – si chiar ca seamana cu Ada Milea acest “Don Quijote”, cantat impreuna cu Dorina Chiriac (voce), Romulus Chiciuc (vioara), Adrian Cristescu (pian) si BOBO (chitara). Spectacolul a mai avut cateva reprezentatii pana la cea de duminica seara, gazduita de curtea si mirosul de tei de la Green Hours. Un spectacol “cu curtea plina”, cu bisuri si aplauze in picioare.
Nu prea stii cum sa scrii si ce sa scrii despre “Don Quijote”-ul Adei Milea. Este atat de complet, incat nu mai ai nevoie de cuvinte. Si este al ei, chiar daca autoarea s-a “documentat” pe rupte, l-a buchisit pe Cervantes mai multe luni pentru ca pe urma sa scrie propriile texte in versuri, vesele si triste, absurde si reale, supra- si superrealiste, “subterane” si “suverane” (dupa cuvintele lui Sancho – Dorina Chiriac referindu-se la absenta Dulcinee). Din experienta de descoperire a spectacolului face parte, pe langa intalnirea cu Cervantes, si cea cu motanul negru puchinos (cel mai puchinos dintre cei posibili) pe care Ada Milea l-a infiat, botezandu-l Sancho. Pentru ca realizarea oricarui spectacol e o calatorie in sine, si Sancho-motanul a ajuns acum, daca nu la Green Hours, macar in curtea plina de verdeata a bunicii Adei, unde se pare ca si-a gasit Dulcineea.
Spunea Ada Milea intr-un interviu din “Suplimentul de cultura” ca ea a vorbit si pana acum in cantecele ei despre dragoste, chiar daca noi nu ne-am dat seama. Or, “Don Quijote”-le ei este in mod evident un spectacol asumat despre dragoste. Dar si despre singuratate, iluzie, prietenie, putere, oi si mori de vant. Cei patru interpreti (care interpreteaza de fapt doua personaje, si Don Quijote, si Sancho, avand fiecare un dublu, o umbra) plus BOBO fac cat o armata intreaga. BOBO tine chitara pe genunchi si bate in ea cu degetele, Romulus Chiciuc prajeste vioara la foc mic, dar mai da si niste “strigate” din picioare la care publicul innebuneste, Adrian Cristescu tine umorile sub control si face carare ritmului, apropiindu-se cateodata de soseaua lui Philip Glass. Dorina Chiriac si Ada Milea, dupa ce au fost anterior Apolodor si Povestitor, par din nou una umbra celeilalte. Chiar ai uneori impresia ca vocile lor sunt foarte asemanatoare.
“Don Quijote” e cel mai elaborat spectacol de pana acum al Adei, cel mai amplu si cel mai rotund. Se termina la fel cum incepe – si ar putea sa inceapa din nou si sa se termine tot asa. Calatoria se termina departe. Daca se termina.
