15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialACUZAŢII. Cu cât ar fi FRAUDAT fotbalistul Messi statul spaniol

ACUZAŢII. Cu cât ar fi FRAUDAT fotbalistul Messi statul spaniol

Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, este acuzat, împreună cu tatăl său, Jorge Horacio Messi, pentru o fraudă fiscală de peste patru milioane de euro, informează cadenaser.com, conform Mediafax.

Potrivit procuraturii din Barcelona, un proces împotriva lui Lionel Messi şi a tatălui acestuia, care conţine trei capete de acuzare, a fost deschis. Anchetatorii susţin că Messi nu ar fi plătit taxe în valoare de patru milioane de euro pentru veniturile realizate în anii 2007, 2008 şi 2009.

Plângerea, semnată de procurorul Raquel Amado, a fost înaintată la tribunalul din Gava (Barcelona), unde fotbalistul argentinian îşi are reşedinţa.

Conform plângerii, Messi, desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist din lume, ar fi simulat mutarea drepturilor sale de imagine pe nişte firme aflate în paradisuri fiscale, ca Belize şi Uruguay, şi în acelaşi timp a semnat acorduri de licenţă sau servicii cu alte companii situate în jurisdicţii de “confort”, precum Marea Britanie şi Elveţia.

Veniturile fotbalistului ar fi fost transferate din aceste ţări europene către societăţi aflate în paradisuri fiscale şi astfel nu au fost supuse impozitării, deoarece trezoreria spaniolă nu avea acces la informaţii.

Lionel Messi are un salariu anual de aproximativ 8,5 milioane de euro şi o avere estimată la 90 de milioane de euro.

Cele mai citite

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

3 moduri prin care poți asigura securitatea unui complex rezidențial

Securitatea în cadrul unui complex rezidențial nu se referă doar la împiedicarea accesului neautorizat. Înseamnă, de asemenea, prevenirea furturilor sau a actelor de vandalism...
Ultima oră
Pe aceeași temă