18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialAcordul dintre Iran şi marile puteri va fi pus în aplicare începând...

Acordul dintre Iran şi marile puteri va fi pus în aplicare începând cu 20 ianuarie

Acordul în domeniul nuclear dintre Teheran şi marile puteri, încheiat la sfârşitul lui noiembrie, va fi pus în aplicare începând cu 20 ianuarie, a anunţat duminică Ministerul iranian de Externe, relatează Mediafax.

“Punerea în aplicare a planului de acţiune comun va începe la 20 ianuarie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Marzieh Afkham, citat de agenţia Mehr.

Negociatorul iranian, viceministrul de Externe Abbas Araghchi, urmează să participe, duminică seara, la o conferinţă de presă pe această temă, a anunţat presa locală.

Iranul şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) au încheiat pe 24 noiembrie un acord pe o perioadă de şase luni care limitează activităţile nucleare ale Teheranului în schimbul unei relaxări a sancţiunilor occidentale.

Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.

Cele mai citite

Florin Piersic, în pericol. Actorul suferă de septicemie, o infecție generalizată în corp

Potrivit declarațiilor managerului Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crișan, actorul în vârstă de 88 de ani Florin Piersic se confruntă cu o infecție generalizată,...

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

3 genți de damă elegante, potrivite pentru ocazii speciale

În lumea modei, alegerea unei genți elegante pentru ocazii speciale poate fi esențială pentru a completa o ținută și a evidenția stilul și rafinamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă