17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAccident pe DN1: Trei autotrenuri implicate în coliziune

Accident pe DN1: Trei autotrenuri implicate în coliziune

Un şofer a fost rănit, vineri, după ce trei autotrenuri, unul singur fiind încărcat, au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe DN 1, la ieşirea din municipiul Sebeş spre Sibiu, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, vineri, că trei autotrenuri, dintre care unul singur încărcat – cu produse congelate -, au fost implicate, vineri, într-un accident produs pe DN 1, la ieşirea din municipiul Sebeş spre Sibiu, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers.

Prodan a spus că în urma impactului şoferul unuia dintre autovehicule a fost rănit uşor, fiind nevoie însă de intervenţia echipelor de descarcerare pentru scoaterea acestuia din cabina maşinii.

Potrivit sursei citate, din cauza accidentului traficul rutier pe DN 1, la ieşirea din Sebeş spre Sibiu, se desfăşoară, la ora transmiterii acestei ştiri, alternativ, pe un singur sens.

În aceeaşi zonă, vineri la prânz s-a produs un alt accident, în care au fost implicate două autoturisme, iar o femeie a fost rănită.

Cele mai citite

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă