19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAcademicianul Bogdan Alexandru, trimis în judecată de DNA

Academicianul Bogdan Alexandru, trimis în judecată de DNA

Bogdan Alexandru, președinte executiv al Fundației „Patrimoniu” din cadrul a Academiei Române, a fost trimis în judecată de DNA, pentru folosire a influenței ori autorității, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Citește și: Un nou serial de investigații marca RL: Academia Română a corupției

Conform procurorilor, Bogdan Alexandru, în calitate de președinte executiv al Fundației „Patrimoniu”, cu încălcarea prevederilor legale și a celor prevăzute în statutul organizației, și-a exercitat atribuțiile de administrare și gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole și silvice) ce aparțin Academiei Române, în scopul de a-i favoriza pe colaboratorii entității pe care o conducea, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale.

Concret, în perioada 2007-2009, cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al Academiei Române, între Fundația „Patrimoniu” și mai multe societăți comerciale au fost încheiate contracte și acte adiționale privind arendarea și concesiunea de terenuri ce aparțineau instituției respective.

Citește și: Academicianul Bogdan Alexandru, INCULPAT de DNA pentru prejudicii de peste 3,7 milioane euro în dauna Academiei Române

 În aceste condiţii, exercitarea autorităţii de către inculpatul Bogdan Alexandru s-a făcut cu rea-credinţă şi cu intenţia directă de favorizare a partenerilor (cu efectul de neevitat al păgubirii Academiei Române), fapt rezultat fără dubiu din următoarele aspecte:

– caracterul clandestin, ocult al semnării contractelor – fără autorizarea organelor competente, astfel cum stipulau textele statutare incidente,

– caracterul vădit păgubitor al clauzelor contractuale şi lipsa oricăror prevederi care să protejeze efectiv şi în concret interesele Fundaţiei „Patrimoniu” şi ale Academiei Române,

– scutirea de plata redevenţei pe perioade îndelungate de timp (44 ani).

Prejudiciul reţinut în dauna Academiei Române se ridică la 3.757.860 euro.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Bogdan Alexandru, până la concurenţa sumei de 3.757.860 euro, reprezentând valoarea prejudiciului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă