» Legendina Hurdugaciu di Paolo a lucrat trei ani in atelierul maestrului, pe care il descrie drept o persoana interiorizata, in atelierul caruia avea acces putina lume.
» In acele vremuri, Corneliu Baba stia ca este urmarit de catre Securitate si ca atelierul ii este intesat de microfoane.
» Hartuita de Securitate, artista a fost nevoita sa fuga din tara, in 1982, cu fetita de mana si 5 dolari in buzunar.
Desi plecata din tara de un sfert de veac, Legendina si-a pastrat aproape intact accentul ardelenesc. Ca si obiceiul de a se intoarce anual in tara la Bistrita Bargaului, unde are o casa. "Imi plac taranii, animalele, satul, obiceiurile. De curand mi-am revazut vechii colegi, cu prilejul sarbatoririi a 50 de ani de la terminarea liceului", spune artista.
S-a nascut in 1939 la Reghin, pentru a se stabili, patru decenii mai tarziu, in Elvetia, la Lugano. Dupa absolvirea Academiei de Belle Arte, i s-a permis sa lucreze in atelierul lui Corneliu Baba. "Nu sunt un discipol al maestrului. Cred ca mi-am gasit strada mea. In pictura, nu am vrut sa fac aceleasi lucruri ca Baba. Ma interesa doar tehnica lui", spune pictorita.
Fortata de Securitate sa emigreze, Legendina si-a gasit in Elvetia a doua tara. A expus la Paris, Montreaux, Bruxelles, Milano, Marsilia, primind si cateva importante distinctii. Saptamana trecuta, artista a expus 58 de tablouri la Galeria Torqio di Balerna, in Lugano. Anul viitor are deja programate o expozitie la Mantova si alta la Geneva, primind si o invitatie din partea Institutului Roman din Venetia.
Atelierul in care si peretii aveau urechi
» "Romania libera": Cum l-ati cunoscut pe Corneliu Baba?
Legendina: Il stiam, desigur, de la cursuri. Maestrul era o persoana foarte retrasa. Devenea mai comunicativ abia dupa ce ajungea sa te cunoasca. In camera lui de lucru nu intra aproape nimeni. La Pangratti avea atelierul si o sculptorita, Iulia Onita, care era prietena mea. Prin intermediul ei, i-am aratat maestrului cateva dintre lucrarile mele. I-au placut si, astfel, m-a primit sa lucrez in atelierul lui, din 1969 pana in 1972. Ma incuraja mereu – imi spunea "mergi mereu inainte pentru ca tu esti o ardeleanca curajoasa si o sa reusesti". M-am gandit adesea la cuvintele astea mai tarziu, cand am trecut prin clipe grele.
Imi zicea ca in pictura nu trebuie ca maestrul sa iti explice mereu, ci trebuie sa stii sa furi anumite lucruri. Il observam ore in sir cum lucra, fara ca el sa imi adreseze vreun cuvant.
» Se vorbeste de legaturile avute cu familia Ceausescu.
La un moment dat, maestrul mi-a spus ca de la Fondul Plastic i s-a cerut sa-i faca portretul lui Nicolae Ceausescu. El le-a zis ca nu poate deoarece ii tremura mana. Tovarasii au inteles corect ce trebuia inteles: lui Baba nu-i tremura mana, ci pur si simplu nu dorea sa-i faca portretul. De altfel, lui nu ii tremurase niciodata mana. Imi spunea ca sunt aparate de ascultat in atelier si ca trebuie sa fim atenti. Daca vroiam sa vorbim ceva, de obicei mergeam afara. Oricum, Corneliu Baba mi-a spus ca in Regele nebun din picturile lui era, de fapt, schitat Ceausescu.
» In presa s-a insinuat ca ar fi facut unele compromisuri.
Poate au fost unele compromisuri la inceputurile anilor ’60. Mi-aduc aminte de un portret in care era infatisat un otelar. In tablouri precum "Tripticul 1907" si "Odihna la camp", maestru a vrut sa exprime pur si simplu situatia taranilor din acele vremuri, care nu era deloc fericita. Lucrarile au putut fi interpretate dupa cum a vrut fiecare: comunistii intr-un fel, maestrul poate in altul.
Turnata la Securitate din Elvetia
» Cum este Corneliu Baba vazut afara?
Am citit intr-un ziar strain ca un desen in carbune al pictorului s-a vandut cu 5.000 de euro. A lucrat foarte mult pentru angajatii ambasadelor straine de la Bucuresti. Imi aduc aminte ca, la un moment dat, a facut portretele familiei atasatului cultural al Ambasadei Spaniei. Cand acesta s-a intors acasa, cineva i-a spart locuinta si i-a furat tablourile. In compensatie, Corneliu Baba a mai facut o data portretele respectivelor persoane.
» Cum traia un artist in acele vremuri?
Atunci, ca si acum, majoritatea artistilor nu traiau din pictura. Pe cand eram in tara, lucram la un institut de proiectari. Eram desenator tehnic. Pentru ca programul se termina la ore 15, aveam destula vreme sa fac si ceea ce imi placea. Realizam proiecte de lucrari pentru studentii de la Arhitectura si castigam foarte bine. Din pictura castigam simbolic. Pana sa plec, am avut o singura expozitie in tara.
» Apoi au aparut necazurile…
In 1980 am fost invitata in Elvetia, unde am putut expune aproape 100 de lucrari. A fost un mare succes. Aici am intalnit o familie de romani, care erau fugiti de mai multa vreme si care m-a invitat la ei acasa, la masa. Eu – desi nu imi statea in fire sa fac asa ceva – am inceput sa vorbesc de politica. Am zis ca daca sunt in alta tara pot vorbi liber. Imediat, doamna respectiva a trimis scrisori, la ambasada, la Securitate, chiar si la sotul cu care, atunci, eram in divort. Le scria ca eu l-am vorbit de rau pe Ceausescu si intreba retoric cum de trimite statul o persoana in strainatate daca aceasta vorbeste de rau partidul. Scrisorile au ajuns inaintea mea in tara. Am avut probleme mari si nu vreau sa intru in detalii. Am fost la interogatorii, eram urmarita. M-am gandit ca trebuie neaparat sa plec. Aveam o fata de 7 ani si ma descurcam greu. Pentru ca eu negam tot ceea ce se scria in scrisoare, Securitatea a trimis o nota politiei din Elvetia, ca sa afle informatii despre denuntatorul meu. Asa s-a aflat ca acea persoana era bolnava psihic. Cand a fost chemat la politie pentru a i se arata scrisoarea, sotul acelei doamne – care nu stia nimic – a facut infarct.
"Stau departe de barfele dintre romani"
» Cum ati emigrat?
Am parasit tara cu fetita de mana, o valiza si 5 dolari. Cunosteam deja o serie de persoane in Elvetia. Am cerut azil politic, si mi-a fost acordat imediat. La inceput, am facut restaurari pentru muzee, am fost vanzatoare intr-un magazin, desenatoare. Incet-incet, am ajuns apreciata si pentru ceea ce pictez.
» Cum va intelegeti cu romanii din Elvetia?
Legaturile noastre sunt la nivel de "buna ziua". Eu sunt putin mai retrasa. Consulul onorific al Romaniei de la Lugano, Marinela Somazzi-Safta, este o persoana foarte buna, care ma apreciaza. De cateva ori m-a invitat la dineuri festive, la cine, dar i-am spus politicos ca eu nu merg la asemenea evenimente. Nu imi plac vizitele decat atunci cand sunt necesare. Vreau sa stau departe de barfe. Acum vreo 10 ani, oficialii romani din Elvetia mi-au propus sa fac o expozitie in tara. Mi-au oferit transport gratuit si alte facilitati, dar atunci am refuzat, din motive personale.
» V-ati intoarce in tara definitiv?
Nu vreau si nici nu mai pot. Nu mai am pe nimeni in tara. Stiu eu, poate daca ar mai fi trait parintii mei.
Portret
» Arestat si reabilitat
Corneliu Baba s-a nascut la Craiova, in 1906. Se inscrie la scoala Nationala de Arte, dar abandoneaza cursurile. Reia studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza si in 1938 primeste o diploma in Arte Frumoase. Debuteaza in 1948, la Salonul de Arta din Bucuresti, cu o pictura intitulata "Jucatorul de sah". Ulterior, a fost arestat si inchis pentru scurta vreme la inchisoarea Galata din Iasi. Anul urmator, a fost concediat din postul sau de la Facultatea din Iasi si mutat la Bucuresti. In deceniul al cincilea este acuzat ca ar fi facut unele compromisuri pictand in stilul realismului stiintific. Corneliu Baba depaseste rapid aceasta etapa si se intoarce la valorile traditionale, pictand numeroase panze care infatiseaza taranul roman. Participa la expozitii in Venetia, Praga, Moscova, Cairo, New Delhi, Viena, Helsinki. Are doua expozitii personale, la Bruxelles si New York. Lucreaza pana in ultimii ani ai vietii sale. Se stinge la Bucuresti, in 1997.
"Corneliu Baba imi spunea ca exista aparate de ascultat in atelier si ca trebuie sa fim atenti. Daca vroiam sa vorbim ceva, de obicei mergeam afara."
Legendina, pictor
"Am parasit tara cu fetita, o valiza si 5 dolari. Cunosteam o serie de persoane in Elvetia. Am cerut azil politic si mi-a fost acordat imediat." – Legendina, pictor
