De fiecare data cand aud replicile unora dintre personajele lui Cehov, Versinin sau eternul student din „Livada…”, despre lumea frumoasa si luminoasa in care vor trai urmasii lor imi spun: ce ironie! Iata ca, fara sa intentioneze asta, dramaturgul polono-american Janusz Glowacki, a schitat, in „A patra sora”, lumea urmasilor personajelor lui Cehov, asa cum este ea, nu cum a fost prezumata. Dramaturgul declara ferm, si nu o data, ca nu a vrut sa continue piesa lui Cehov. Nici nu e o continuare, e doar o privire asupra lumii asa cum a ajuns ea. Visul ajuns mizerie morala si crima e o poveste umana fara de sfarsit. Sau, eventual, izgonirea, repetata de fiecare generatie, din raiul imaginar al umanitatii. Doar visul e comun, global. Destinul e al fiecaruia, al fiecarei generatii.
Povestea celor trei surori si a „fratelui” lor cam feminin, in fapt un vagabond adunat de tatal lor, general deblocat dupa ce luptase si la Berlin, si in Afganistan pentru ca fratele sau fugise in America, ar fi una tragica de n-ar fi comica. Nimeni nu mai valoreaza nimic, este bun de tinta pentru Kalasnikovul ucigasului platit de mafioti, dar are o sansa: sa plateasca. Banul, bogatia guverneaza lumea noua, abia scapata din comunism si teroare. O noua teroare se instituie, la fel de globala, doar ceva mai vesela.
Transformarea personajelor, strajuita de imuabilul general sovietic deblocat, obsedat de fetita sa care nu mai devine o data balerina si de vodca lui cea de toate zilele, e uluitoare, dar logica: aparitia unor bancnote americane prin apropiere e primum movens, energia declansatoare.
Spectacolul pe care Alexandru Colpacci l-a destinat salii Amfiteatru de la Nationalul bucurestean are toate datele sa placa: este despre lumea de azi, cu mafioti si fosti, cu oameni neintegrati care pandesc momentul sa intre in retelele ce aduc fericirea, cu visul american al oricarui rus sarac, coplesit de capitalism dupa ce fusese coplesit de comunism. Spectacolul le prilejuieste creatii remarcabile actorilor: lui Mircea Albulescu, un foarte veridic general sovietic in mizerie, Simonei Bondoc, o pensionara adaptabila la ceea ce se intelege acolo prin economia de piata, lui Mihai Calin, un tanar mafiot de viitor care va fi repede ucis, din greseala – nici ucigasii platiti nu mai nimeresc pe cine trebuie -, Taniei Popa, absolventa de Drept care lucreaza ca ingrijitoare de animale la circ, lui Marius Manole, copilul strazii adoptat de general si capatuit in America, Amaliei Ciolan si pe alocuri Stefanei Samfira, doua surori pe cat de deosebite, pe atat de bine creionate. Pe parcurs, in roluri scurte, Mihai Verbitki, Ovidiu Cuncea, Bogdan Musatescu, Vitalie Bichir si Gavril Patru, Ovidiu Moldovan si Dragos Ionescu produc momente interesante de teatru. In totul, un spectacol de imaginatie, viu si dinamic (Liliana Iorgulescu s-a ocupat de miscarea scenica), in care fantezia joaca si ea un rol important. Costumele Florilenei Popescu-Farcasanu, combinate cu decorul lui Puiu Antemir compun atmosfera unei lumi ratacite, dar vesele de ratacirea ei, cu oameni care se indreapta foarte dezinvolti spre moarte. Cand, in sfarsit, totul parea sa se fi rezolvat, in maniera pieselor clasice, pentru toti, intra pe geam un ucigas platit, care-i ucide pe toti, in afara doamnei cu vesta antiglont. Urmeaza reclama, sufletul acestei lumi.
