12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialA fost inaugurată cea mai lungă galerie de aducțiune din țară. Unde...

A fost inaugurată cea mai lungă galerie de aducțiune din țară. Unde se află

Cea mai lungă galerie de aducțiune realizată după anul 1984, a fost inaugurată, joi, în localitatea Pruncea din județul Buzău, informează Mediafax.

Evenimentul a avut loc în prezența ministrului Energiei, Andrei Gerea, care a declarat că ”s-a așteptat foarte mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată”.

”S-a așteptat într-adevăr foarte mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Și companiile românești au capacitatea de a face astfel de investiții. La un moment dat, statul român și-a pierdut capacitatea de a intra în investiții strategice, dar încet, încet, prin creștere economică și printr-un management performant, iar Hidroelectrica este un bun exemplu în acest sens. După ce a reușit să scape de căpușe și de celebri băieți deștepți, iată că a fost și capabilă să realizeze o astfel de investiție importantă. Încet, încet, companiile românești se capitalizează și încep să intre în proiecte de anvergură. Lucrurile se mișcă și dovedim că companiile din România au capacitatea să facă proiecte importante. Acesta este cred un moment simbolic pentru economia românească”, a declarat Andrei Gerea.

De asemenea, ministrul a spus că acesta este ”cel mai important proiect al Hidroelectrica de după 1990, în energia românească”.

La rândul său, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Boza, prezent și el la inaugurarea de la Pruncea, a declarat că, după 34 de ani, compania a finalizat ”o investiție istorică, investiție reprezentativă, o mare lucrare inginerească, cea mai lungă galerie de aducțiune pusă în funcțiune din 1984”.

”Această galerie va prelua afluenții de pe Buzău, Bâsca Mare, Bâsca Mică și Zăbala, adică 40 de metri cubi pe secundă, și vor alimenta cel de al treilea grup ce va fi pus în funcțiune în 2017. E vorba de un grup de 55 de MW care va completa cele două grupuri puse în funcțiune în 1988”, a spus Borza.

El a precizat că ”investiția totală până în acest moment după 1990 este de 600 de milioane de lei, la care se vor adăuga 250 de milioane de lei, reprezentând parte de echipamente hidromecanice și energetice”.

Galeria de aducțiune face parte din Proiectul Amenajării hidroenergetice Surduc-Siriu, care se desfășoară în judeţele Buzău, Covasna şi Vrancea, pe râurile Buzău, Bâsca Mare, Bâsca Mică și Zăbala și care a fost început în anul 1981.

Joi, a avut loc străpungerea ultimului tronson de galerie subterană – tronsonul Trestia-Castel -, care marchează finalizarea excavației aducțiunii, asigurând întregirea acesteia pe întreaga sa lungime de 16,6 kilometri prin masivul muntos din Buzău.

Aducțiunea Surduc-Nehoiașu urmează să aducă apa din acumularea Surduc la centrala hidroelectrică Nehoiașu.

Potrivit Hidroelectrica, investiția în Amenajarea hidroenergetică Siriu-Surduc face parte din planul de investiții al companiei pentru perioada 2015-2020, bugetul alocat pentru realizarea lucrărilor de dezvoltare-retehnologizare-mentenanță în această perioadă fiind de peste 1,3 miliarde de euro.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă