„A fost candva un oras vechi, stralucitor…”

Un dublu eveniment, pus sub genericul din titlu si organizat de directia Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, anume vernisajul unei cuprinzatoare si sugestive expozitii de fotografii si lansarea volumului Constanta 1939-1945, al istoricului Vasile Batlan, a prilejuit o dezbatere pasionata (si pasionanta) privind destinul zonei peninsulare a urbei tomitane, perimetru care adaposteste cea mai mare parte a patrimoniului arhitectonic constantean. Si, totodata, cel mai lovit de vicisitudinile vremurilor, conjugate cu incuria autoritatilor. Pentru prima data, cei interesati au prilejul sa compare energia demersurilor arheologilor, istoricilor, ale unor gazetari ca Aurelia Lapusan si arhitecti, precum inimosul Radu Cornescu, stradanii materializate in articolele reproduse pe panouri (de exemplu, „Cartierul istoric este rusinea Constantei”, „Planurile urbanistice ale peninsulei sunt rupte de realitate” sau, sub semnatura arhitectului Cornescu, incitantul articol „Este posibila reconstituirea peninsulei dupa vechile ilustrate?”), cu jalnica stare actuala de lucruri. Si nu este vorba numai de hadele ruine de la intrarea in Piata Ovidiu, zona emblematica a Constantei, ci si de intruziunea prostului – am zice, mai degraba, mizerabilului – gust, intruchipata in magaoaia de metal si sticla sinilie azvarlita chiar in fata statuii lui Ovidiu si avand drept unica podoaba un banner pe care scrie „Offices to let”, alcatuire absolut urata, in sensul degradarii ambientului, si care, in opinia noastra, ar trebui sa faca obiectul unei anchete pentru a se vedea cine si cum a dat aviz de constructie, in dispretul caracterului zonei, rezervatie arhitectonica si arheologica. (Reamintim ca si Romania libera a luat, repetat si vehement, atitudine impotriva nepasarii autoritatilor privind soarta zonei peninsulare, care autoritati n-au catadicsit sa-si trimita macar un reprezentant la vernisaj!) In ce priveste cartea istoricului Batlan, aceasta aduce in discutie o perioada din istoria recenta a orasului, aproape necunoscuta publicului larg, si anume intervalul dintre inceputul dictaturii regale si instaurarea dictaturii comuniste. Autorul este preocupat de „destinul orasului si al locuitorilor sai” in perioada in chestiune, cu specificatia ca privatiunile inerente pe timp de razboi vor fi fost minore in comparatie cu ce avea sa vina dupa ocuparea Constantei de catre rusi, „adevarata scoala a saraciei si mizeriei”. Operand cu instrumentele specialistului obligat sa-si probeze fiecare afirmatie cu documente, Vasile Batlan realizeaza totodata un tablou halucinant al acelor ani de ocupatie sovietica materializata prin „teroare, violenta si jaf, efectuate la inceput haotic, apoi in mod sistematic”.