19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialA doua etapă a Campionatului Național de Îndemânare, la Ploieşti Shopping City

A doua etapă a Campionatului Național de Îndemânare, la Ploieşti Shopping City

Ploieşti, 29 mai: Pe 6 și 7 iunie, pasionații de automobilism sportiv sunt invitați la Ploiești Shopping City, unde pot participa la cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Îndemânare Auto, organizat de GT Auto Club Sportiv și Automobil Clubul Român.

Campionatul Naţional de Îndemânare Auto ajunge la Ploiești pentru al cincilea an la rând

Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14:00, cei prezenți în parcarea celui mai mare centru comercial din Prahova pot asista la antrenamentele piloților, iar duminică, de la ora 10:30, spectatorii vor putea să se bucure de un adevărat spectacol, cu derapaje controlate, slalomuri, întoarceri cu frâna de mână, totul într-o cursă contra cronometru.

Cel care va fi desemnat câștigătorul întrecerii va trebui să treacă cu succes de toate cele trei manșe, dar și să scoată cel mai bun timp din competiție. Pe lângă cupele și diplomele oferite, premiile vor consta și în vouchere de cumpărături ce pot fi utilizate în Ploiești Shopping City, vinuri spumante Angelli, service de roți gratuit oferit de AutoZone, produse auto Caramba, lubrifianți auto de la Nepos Company si mullte altele.

Concursul auto se adresează participanților de toate vârstele, inclusiv juniorilor, cei cu vârsta între 10 și 18 ani, dar și reprezentantelor sexului frumos, celor atrase de domeniul automobilistic, de-a lungul celor 4 ani competiția însumând peste 300 de participanți.

Cei care vor să se înscrie la Campionatul Național de Îndemânare Auto trebuie să acceseze site-ul  www.gtautoclub.ro.

 

 

 

           

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă