Înaintea plecării lui Traian Băsescu de la Cotroceni, americanii caută un nou interlocutor la Bucureşti, care să aibă suficientă susţinere politică şi o orientare clară prooccidentală: două condiţii necesare, dar nu suficiente, pentru ca Victor Ponta să fie văzut acum ca un lider de încredere.
Privit din afară, peisajul politic autohton arată destul de sărac: liderul celui mai mare partid este un plagiator cu destule reflexe mitomane, preşedintele liberalilor glisează între retorica naţionalistă şi cea antioccidentală, în vreme ce formaţiunile care se autodefinesc „de dreapta“ nu au încă un prezidenţiabil comun, iar printre aspiranţi nu există deocamdată nimeni care să poată modifica balanţa de putere. O analiză atentă a personajelor aflate pe piaţa politică românească arată că cei care au credibilitate externă (Mihai Răzvan Ungureanu sau Cătălin Predoiu) nu au susţinere politică, iar cei care au în spate partide mari nu sunt foarte bine văzuţi (Crin Antonescu) sau sunt acceptaţi fără să li se acorde şi încrederea necesară (Victor Ponta).
Traian Băsescu a fost, în ultimii aproape 10 ani, omul de legătură al Occidentului în România şi interfaţa cu alte zone în care Vestul nu are acces, dar Bucureştiul şi-a păstrat pârghiile de acţiune (Siria, de exemplu). Actualul preşedinte a înţeles încă dinainte de venirea sa la Cotroceni care sunt mizele strategice ale Marilor Puteri şi ce poate câştiga România dacă devine un aliat credibil al SUA. Între timp, pe orice hartă militară a Statelor Unite, România apare printre principalii parteneri ai Washingtonului, detaşându-se nu doar de plutonul fostelor state socialiste, ci şi de Vechea Europă. Washingtonul e interesat să păstreze şi pe mai departe o relaţie specială cu România, mai ales că în ultimii ani s-a implicat şi a investit în reformarea armatei, dar şi a structurilor speciale, de aceea are nevoie de cineva de încredere în fruntea ţării după ce Traian Băsescu îşi va termina mandatul.
În configuraţia politică actuală, americanii n-au prea multe opţiuni, iar Victor Ponta a început să fie testat încă dinainte să devină premier. Primirea lui la Casa Albă nu e întâmplătoare şi nu pare să fie rezultatul unui grup de lobby: premierul român este încurajat să o ia pe calea cea bună, iar ca recompensă va fi cultivat de americani. Călătoria lui Victor Ponta în SUA este una de validare a premierului român, dar i s-a sugerat şi ce trebuie să facă dacă vrea să intre în lumea bună a politicii internaţionale. Premierul poate înţelege că i s-a deschis o uşă, care însă poate fi închisă, dacă-şi continuă deraierile. Cum s-a întâmplat cu Adrian Năstase, care în 2004 a fost primit inclusiv de preşedintele SUA, deşi guvernul lui era acuzat de corupţie şi de îngrădirea libertăţii de exprimare, dar care nu a fost susţinut de americani în cursa prezidenţială. Situaţia e destul de diferită în cazul lui Victor Ponta, nu fiindcă tânărul premier n-ar avea inculpaţi în Guvern (Liviu Dragnea) sau n-ar fi intervenit în justiţie pentru a-i elimina din funcţiile deţinute pe doi dintre cei mai eficienţi procurori anticorupţie (Lucian Papici şi Mariana Alexandru) sau n-ar miza pe mogulii de presă pentru diverse campanii de (dez)informare, ci fiindcă nu are contracandidat.
Ponta ar putea deveni favoritul, pentru că este tânăr, pentru că are timp să înveţe, dar numai dacă îşi respectă promisiunile, inclusiv cele referitoare la independenţa justiţiei. Dacă îşi va păstra tactica de a spune ceva în biroul vicepreşedintelui american şi altceva în declaraţiile de presă, atunci, chiar şi în absenţa unui contracandidat serios, Victor Ponta ar putea eşua.
