5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecial912, BATALIONUL UITAT DE LA MURFATLAR

912, BATALIONUL UITAT DE LA MURFATLAR

Dacă ar fi să te iei după site-ul oficial al Statului Major al Forţelor Terestre, celebrul tanc de concepţie sovietică T 55 a fost de mult aruncat la fier vechi de Armata Română. Vechitura nu apare nici în fotografii, nici în comunicatele de presă. T 55 nu a murit însă, ci face carieră pe litoral. O mână de tineri tanchişti se antrenează intens cu gândul că odată şi odată vor primi un nou tip de tanc.

Mai este mult până atunci, iar, în lipsa unui blindat modern, T 55 a rămas calul de bătaie la Murfatlar. Batalionul 912 Tancuri de la Murfatlar a fost înfiinţat în 2009 în garnizoana răposatului Batalion 18 Tancuri Basarabi, desfiinţat în 2003. Cele două unităţi seamănă ca două picături de apă atunci când vine vorba despre tehnică, pentru că au avut în dotare acelaşi tip de tanc, însă când vine vorba despre personal nimic nu mai aminteşte de vechii tanchişti de la „18”. Media de vârstă la 912 Tancuri nu sare de 30 de ani. Poate şi de aceea vicisitudinile actualului sistemul militar sunt îndurate mai uşor de tanchişti. Sunt plătiţi la fel ca orice militar, deşi „locul de muncă” este plin de praf de puşcă şi vara blindajul dogoreşte la 60 de grade Celsius. Se chinuiesc să menţină în exploatare un blindat conceput acum 40 de ani, depăşit tehnic şi moral. Nu se plâng însă şi trăiesc din plin orice tragere de luptă.

Grupa T 55, „F.B.“ la trageri

I-am cunoscut pe tanchişti în poligonul Babadag, cu ocazia aplicaţiei anuale „Tomis 14”. Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti” a fost evaluată în teren de şeful Statului Major al Forţelor Terestre. O grupă de tancuri T 55 a făcut parte din dispozitivul de infanterie care a pus pe fugă un invadator al litoralului. Lupta a durat două ore, tancurile au fost puse la grea încercare pe dealurile Babadagului, dar până la urmă totul a ieşit bine. La sfârşit, nelipsita revistă de front. S-a început cu grupa de luptă de T 55. Generalul maior Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, a avut o vorbă bună pentru fiecare tanchist. Ca fost ofiţer cu pregătire de luptă într-o brigadă mecanizată (care deţine tancuri – n. red.), cu experienţa Afganistanului şi a zonelor de conflict din Serbia, generalul ştie foarte bine ce înseamnă să lupţi cu arme vechi de 40 de ani. S-a interesat de antrenamentele tanchiştilor, câţi kilometri au parcurs cu blindatele şi a glumit. La sfârşit le-a dat calificativul maxim, ”Foarte Bine” (F.B.). „Poţi avea oricând încredere în capacitatea lor de a planifica, de a conduce, de a executa misiuni în orice condiţii de teren şi de vreme”, a precizat şeful Statului Major al Forţelor Terestre.

Vechitura, moderniza

După ce a trecut delegaţia, echipajele s-au relaxat. Unii şi-au aprins discret câte o ţigară, alţii au deschis sticlele de apă. Nu au lipsit nici glumele pe seama unui coleg, al cărui tanc şi-a pierdut în timpul aplicaţiei o porţiune din aripa şenilei. La o discuţie off the record am aflat că tancurile sunt modernizate. Au sisteme de ochire moderne, blindaj suplimentar. Motoarele au rămas însă aceleaşi, la fel şi tunul de calibru 100 milimetri, considerat, în prezent, depăşit. Totuşi, vechitura şi-a căpătat un renume în lumea tanchiştilor: T 55 e fiabil, simplu de reparat şi mult mai uşor, comparativ cu blindatele moderne.

Îl provoc pe un mecanic conductor la o discuţie tehnică despre cele mai bune tancuri din lume. Eu susţin Challenger-ul 1 britanic, un tanc care a participat la războiul din Irak şi care a înregistrat cel mai bun scor al tuturor timpurilor: peste 300 de blindate inamice lovite, niciun Challenger pierdut. Mecanicul trage adânc din ţigară, mă priveşte şi mă contrazice: „Leopard şi Merkava”. Primul este un tanc german, al doilea blindatul cu care Israelul s-a impus pe fronturile arabe. Mai aflu că, în luptă, echipajul unui T 55 trebuie să funcţioneze ca o singură fiinţă. „Tancul suportă praf, suportă şocuri, îl legăm cu sârmă şi mergem mai departe. Echipajul, ca blindajul! Dormim lângă tanc, în tanc, toţi pentru unul, unul pentru toti. Dacă unul singur cedează, tancul este scos din luptă”, îmi explică, pe jumătate ieşit din turelă, locotenentul Bogdan Paul Zaharescu, comandant de tanc. Discuţiile se termină însă repede. Tanchiştii primesc ordine noi. Tancurile se încolonează, miile de cai-putere vuiesc, şenilele muşcă din pământ, iar grupa de blindate dispare într-un imens nor de praf. Constat că încă mai există pasiune la tanchişti, încă mai este dorinţă, păcat că nimeni nu-i apreciază la adevărata valoare.

„Muşchii” lui Putin

Fără a emite vreo pretenţie de analist politic sau militar, constat însă că tancul încă are un cuvât greu de spus pe orice front. Escaladarea conflictelor din Ucraina, tragedia aviatică de care este învinovăţită Rusia, toate acestea au transformat regiunea Mării Negre într-o uriaşă şi nefericită tablă de şah pe care nu ştii ce pion va fi sacrificat. Gravitatea situaţiei a fost confirmată chiar de Putin, care a trimis 150 de tancuri la graniţa cu Ucraina. Vă reamintesc o situaţie similară din 2008, aşa-zisul război ruso-georgian, unde totul s-a terminat brusc, după ce o coloană blindată rusească aparent interminabilă și-a ambalat motoarele la graniţa cu Georgia. Poate epoleţii auriţi şi politicienii vor conştientiza necesitatea modernizării armatei, chiar dacă ne păzeşte acum un scut antirachetă.  

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă