24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăInternaționalBiden activează pentru Ucraina o lege din cel de-Al Doilea Război Mondial....

Biden activează pentru Ucraina o lege din cel de-Al Doilea Război Mondial. VIDEO

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat, în faţa jurnaliştilor, o lege care permite accelerarea expedierii de echipamente militare în Ucraina, reactivând un dispozitiv care datează din Al Doilea Război Mondial.

„Ucrainenii luptă pentru viaţa lor în fiecare zi”, a declarat Joe Biden în Biroul Oval, adăugând: „Această luptă costă mult, dar a ceda în faţa agresiunii ar fi şi mai costisitor”.

„Ukraine Democracy Defense Lend-Lease Act of 2022″ se bazează pe un program din cel de-Al Doilea Război Mondial destinat pentru a ajuta Europa să îi reziste lui Hitler” şi „a fost susţinut de aproape toţi membrii Congresului” SUA, cu excepţia a 10 membri ai Camerei Reprezentanţilor care au votat împotrivă, a subliniat Casa Albă.

Pe de altă parte, executivul american a ţinut menţioneze că textul a fost promulgat în aceeaşi zi în care Rusia marca luni aniversarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste.

De la începutul invaziei ruse la 24 februarie, administraţia Biden a oferit un ajutor militar de aproximativ 3,8 miliarde de dolari Kievului. Precedenta tranşă anunţată a fost de 800 de milioane de dolari, reaminteşte AFP. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

PSD, USR și PNL, schimb dur de replici în Camera Deputaților pe legea privind integritatea

Dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității au fost marcate de acuzații reciproce între USR,...

Cum influențează finisajele atmosfera unei locuințe?

Atmosfera unei locuințe nu este dată doar de mobilier sau de dimensiunea spațiului, ci mai ales de felul în care acesta este finisat. Pereții,...

Arbitrul din Argentina – Elveția rupe tăcerea! Explică eliminarea care a stârnit controverse

Joao Pinheiro a oferit explicații privind deciziile luate în sfertul de finală dintre Argentina și Elveția, inclusiv eliminarea lui Breel Embolo și dialogul avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă