20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecial4 euro/minut pentru FCM Târgu-Mureş de la buget

4 euro/minut pentru FCM Târgu-Mureş de la buget

Consilierii locali de la Târgu-Mureş au votat ieri cu o largă majoritate proiectele de hotărâre care prevăd susţinerea financiară cu bani de la bugetul local a trei cluburi sportive considerate că fac parte din sportul de performanţă. Este vorba de susţinerea echipei de fotbal FCM Târgu-Mureş, a celei de volei de pe lângă Universitatea de Medicină şi Farmacie, a celei de baschet BC Mureş şi a echipei de fotbal în sală, City’us Târgu-Mureş. Suma totală ce urmează să ajungă din bugetul local în vistieriile acestor cluburi se ridică la 16.590.000 de lei din care 3,45 milioane va primi BC Mureş, 3,22 milioane de lei vor merge către City’us, 920.000 la CS universitar iar grosul de 9.030.000 lei vor fi alocaţi pentru susţinerea în sezonul competiţional 2011-2012 a echipei de fotbal FCM Târgu-Mureş.

Critici din partea PNL

Proiectele menţionate nu au fost votate de consilierul local Sebastian Pui din partea PNL care spune că, cel puţin în cazul FCM Târgu-Mureş, municipalitatea trece peste prevederile UEFA legate de funcţionarea cluburilor sportive profesioniste. „Nu se ţine cont de directiva potrivit căreia se interzice alocarea de bani publici echipelor profesioniste. Dăm o sumă halucinantă de 163 de miliarde de lei”, spus Sebastian Pui în cadrul şedinţei, fără a determina însă un vot nefavorabil din partea aleşilor locali UDMR, PDL şi PSD: Asta cu atât mai mult cu cât consilierul local liberal a atras atenţia că din banii respectivi administraţia ar fi putut realiza alte obiective de interes general. El a fost susţinut înaintea şedinţei CL Târgu-Mureş de ieri de liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, care a afirmat că după calculele sale, echipa de fotbal primeşte 4 euro pentru fiecare minut, iar menţinerea echipei în prima ligă presupune creşterea alocaţiei de fonduri cu încă 30% potrivit contractului de asociere semnat de municipalitate cu clubul. Toate aceste poziţii nu au făcut decât ca aleşii locali să voteze ca 10% din suma alocată sportului de persormanţă să fie transferaţi spre sportul de masă.

Cele mai citite

VIDEO. Protestatarii încearcă să ia cu asalt fabrica Tesla din Germania

Protestatarii se opun extinderii fabricii producătorului american de vehicule electrice Tesla, care deschide o nouă unitate la Grueneheide, lângă Berlin. Aceștia s-au ciocnit cu...

Scurt ghid despre transportul și protecția produselor: ce cutii să alegi

Două dintre aspectele importante de care este recomandat să ții cont atunci când dorești să onorezi comenzile de produse cu succes se referă la...

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă