14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSpecial4% din vânzările eMAG sunt returnate în 30 de zile

4% din vânzările eMAG sunt returnate în 30 de zile

Este vorba de ponderea medie a produselor înapoiate în cadrul garanției de 30 de zile practicate de retailer, pe segmentul telefoanelor și tabletelor retururile fiind mult mai mari. Circa 2% din vizitele pe site se finalizează, în medie, prin tranzacții.

Deocamdată, eMAG nu ia în calcul aplicarea unei taxe fixe pentru cei ce returnează produsele în interiorul perioadei de 30 de zile oferite de companie, deși în acest mod clienții care nu beneficiază de această facilitate sunt afectați de costurile aferente reambalării sau deteriorării unor articole înapoiate (prețurile includ aceste pierderi). În medie, 4% din articolele vândute sunt returnate, dar cum puțini se plictisesc de un frigider sau de o mașină de spălat  (transportul este o barieră serioasă în cazul unui retur), așa cum o fac cu un telefon sau cu o tabletă, în zona gadget-urilor se întorc mult mai multe produse.

Compania are un plan ambițios de investiții pentru acest an (11,5 milioane euro reprezentând profit redirecționat și aporturi ale acționarilor), iar 4,5 milioane euro vor fi alocate pentru extindere regională. După Bulgaria (60% cotă de piață) și Ungaria (10%), ar putea urma, după toate probabilitățile, Serbia (Moldova este o piață destul de mică, iar puterea de cumpărare redusă). Asta deoarece livrările pentru cele două piețe externe se asigura tot din depozitele din România ale eMAG, ceea ce este un tur de forță pentru…  infrastructura locală.

BVB iese din discuție

Deși este în creștere agresivă, eMag nu va încerca să atragă resurse din piața de capital și nici să se listeze pentru a ușura un eventual exist al majoritarului. “Grupul Naspers (acționarul majoritar, cu 70%, n.n) nu se comportă la eMAG ca un fond de investiții clasic, nu vrea să iasă în 3-5 ani din companie. Avem un plan de dezvoltare pe 10 ani”, ne-a răspuns Iulian Stanciu, directorul eMAG și deținătorul a 21% din acțiuni, la întrebarea dacă se ia în calcul o potențială listare a companiei la bursă.  “Oricum, pentru bursa locală suntem cam mari, pentru cele din regiune am fi o companie medie, iar pentru bursele dezvoltate una prea mică”, a încheiat Stanciu

Potrivit acestuia, eMAG practică în prezent marje de 5-20%, cel mai mic adaos pentru telefoane și tablete, mai mult pentru diverse componente, produse pet-shop etc. Din 2014, paleta de produse oferite se va extinde cu articole pentru autoturisme, modă, sport, iar vânzările sunt așteptate să își continue evoluția ascendentă (+40% speră conducerea companiei). Pentru construirea expertizei pe noile categorii, eMAG are în plan şi extinderea echipei, astfel că, până la finalul anului, aceasta va trece pragul de 1.000 de angajaţi.

Rata de conversie vizitatori-cumpărători este de 1% în cazul telefoanelor, dar urcă spre 10% pentru cei interesați de articole de pet-shop sau 20% la polițele RCA (“mulți dintre cei care se obosesc să le completeze devin cumpărători”, spune Iulian Stanciu). În medie, pentru toate articolele, 2% din vizite se încheie printr-o achiziție. Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică, eMAG este deţinut în prezent de Dante International, al cărei acţio­nar principal este grupul Naspers 70%, urmând apoi Iulian Stanciu – 21,6% şi Radu Apostolescu – 8,4%.   

Cele mai citite

FCSB pierde teren în lupta pentru Stanciu! Salariul uriaș cu care Universitatea Cluj l-ar fi convins să semneze

Nicolae Stanciu ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj pentru un transfer în ianuarie 2027, iar presa locală susține că internaționalul român...

Flick recunoaște superioritatea lui PSG! Fotbalistul de 19 ani care l-a impresionat pe antrenorul Barcelonei

Hansi Flick a recunoscut că Paris Saint-Germain a fost echipa mai bună în victoria cu 4-2 din Liga Campionilor, însă antrenorul Barcelonei a evidențiat...

Ilie Bolojan, mesaj după terminarea mandatului de premier:  Am dovedit că se poate guverna și altfel, fără minciună, cu respect pentru banul public și...

La o zi după învestirea noului Executiv, fostul premier Ilie Bolojan a publicat miercuri un mesaj adresat românilor, în care a vorbit despre mandatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă