30.6 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecial350 de militari britanici vin în România

350 de militari britanici vin în România

Un contingent format din 350 de militari britanici va participa, în acest an, la trei exerciții în România. Această decizie a fost discutată, astăzi, la București de miniștrii Apărării din România și Marea Britanie.

Ministrul român, Mircea Dușa, a precizat că pe teritoriul României sunt programate, în acest an, „exerciții de amploare”. Unul dintre acestea, la care vor veni și militari britanici, se va desfășura în luna aprilie în poligonul Smârdan (județul Galați).

La rândul lui, ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a precizat că țara sa va avea o prezență permanentă și prin detașarea de militari în cadrul celor două comandamente NATO care vor funcționa în România. "I-am confirmat domnului ministru Dușa că vom fi prezenți cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul țării dumneavoastră", a spus ministrul britanic.

Marea Britanie este direct interesată de funcționarea acestor comandamente, întrucât ele vor coordona și misiunile Forței de Reacție Rapidă a NATO. În perioada anilor 2016 – 2018, Marea Britanie va fi națiune – cadru pentru crearea acestei structuri militare.

„Trebuie să avem o Forță de Reacție Rapidă care să-și merite cu adevărat numele”, a subliniat Michael Fallon.

Primul loc în UE la cheltuieli militare

Marea Britanie este țara cu cele mai mari cheltuieli militare din UE si se situeaza pe locul al doilea (dupa SUA), din acest punct de vedere, la nivelul NATO. Bugetul Ministerului Apărării de la Londra pe anul 2015 este de circa 50 de miliarde USD, ceea ce reprezintă 2 la sută din Produsul Intern Brut al Marii Britanii.

Vizita de astăzi a  lui Michael Fallon în România are loc la scurt timp dupa cea a ministrului britanic de Externe, Philip Hammond, în ianuarie 2015.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...

Muntenegru încheie o campanie europeană de coșmar! Toate reprezentantele au fost eliminate înainte de turul trei

Muntenegru a rămas fără nicio echipă în cupele europene încă din primele două tururi preliminare ale sezonului.Fotbalul din Muntenegru traversează una dintre cele mai...

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...
Ultima oră
Pe aceeași temă