19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecial35 de gospodării inundate în judeţul Dolj

35 de gospodării inundate în judeţul Dolj

Ploile din ultimele ore au produs inundaţii şi în localitatea doljeană Cleanov, unde 35 de gospodării sunt afectate de apele revărsate ale râului Desnăţui, iar autorităţile spun că sunt în alertă pentru situaţia în care se va impune evacuarea persoanelor, potrivit Mediafax.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Sitauţii de Urgenţă (ISU) Dolj, mai multe echipaje de pompieri intervin în localitatea Cleanov, unde 35 de gospodării, respectiv curţi şi anexe gospodăreşti, au fost inundate de o viitură pe râul Desnăţui.

De asemenea, la faţa locului se află şi prefectul judeţului Dolj, Marius Deca.

"Am cerut o evaluare a gospodăriilor inundate, primarul a plecat să facă această inventariere, sunt aproximativ 30-35 de gospodării afectate, vedem şi în ce măsură, până unde a ajuns apa", a declarat prefectul judeţului Dolj.

Autorităţile spun că sunt în alertă pentru situaţia în care se va impune evacuarea persoanelor şi că au pregătit o cameră în sediul primăriei, dacă localnicii vor fi evacuaţi.

Judeţele Mehedinţi, Gorj şi Caraş-Severin se află, duminică, între orele 01.00 şi 11.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, iar alte 19 judeţe au fost atenţionate cu cod galben, valabil de sâmbătă seară până luni dimineaţă.

Cele mai citite

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...

Rata inflației scade din nou, în timp ce prețurile continuă să crească

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...

Ședința de guvern se ține la Brașov

Ședința de guvern programată în ziua de 14 mai 2024 se va desfășura în municipiul Brașov, anunță un comunicat transmis de la Palatul Victoria. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă