14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecial21 de morţi într-un atentat comis în oraşul egiptean Alexandria

21 de morţi într-un atentat comis în oraşul egiptean Alexandria

21 de oameni au murit şi 79 au fost răniţi în noaptea de Anul Nou într-un atentat ce a vizat o biserică din oraşul egiptean Alexandria, pe care autorităţile, care se confruntă cu riscul de creştere a tensiunilor interreligioase interne, îl pun pe seama unui kamikaze şi “elementelor externe”, informează NewsIn.

Bomba, de fabricaţie locală, conţinea fragmente metalice, pentru a face cât mai multe victime, potrivit Ministerului de Interne.

Atentatul nu a fost revendicat încă, dar intervine la două luni după ameninţări proferate de aripa irakiană a al-Qaida împotriva copţilor din Egipt, cea mai mare comunitate creştină din Orientul Mijlociu. Creştinii reprezintă 10% din populaţia de 79 de milioane a Egiptului.

Atacul din noaptea de vineri spre sâmbătă este totuşi cel mai sângeros comis împotriva unei biserici din Egipt. Potrivit primelor elemente ale anchetei, o puternică încărcătură explozivă a fost plasată într-o maşină parcată în faţa bisericii, care a explodat la ora locală 0.20, distrugând intrarea în lăcaşul de cult şi spărgând gemurile caselor din jur. Exact în acel moment, credincioşii ieşeau din biserică după slujba de Anul Nou. Aproape 1.000 de oameni asistaseră la slujbă, potrivit unui preot.

Ulterior, Ministerul de Interne a spus că bomba “probabil” era purtată de un kamikaze, care se numără printre victime. Ministerul nu a mai menţionat maşina-capcană, văzută totuşi de numeroşi martori. Circumstanţele în care s-a produs explozia, “date fiind metodele care domină în prezent activităţile teroriste la nivel mondial şi regional, indică limpede că elemente externe au planificat şi au urmărit punerea în aplicare” a atentatului, precizează ministerul într-un comunicat.

Potrivit Ministerului de Interne, explozia a avariat şi o moschee din apropierea bisericii şi opt musulmani au fost răniţi.

Şeful statului, Hosni Moubarak, a declarat într-o intervenţie televizată că teroriştii au vizat întreaga naţiune, fie că este vorba de creştini, fie de musulmani şi le-a cerut egiptenilor să se solidarizeze împotriva celor care vor să zdruncine securitatea şi stabilitatea ţării şi “unitatea fiilor ei”.

Premierul Ahmad Nazif a condamnat la rândul său un “act criminal”, spunând că i-a vizat pe toţi egiptenii, de toate confesiunile.

În general, când este vorba de incidente ce ar putea afecta relaţiile şi-aşa tensionate dintre cele două comunităţi religioase, oficialii egipteni fac declaraţii ce cheamă la solidaritate în faţa unui pericol comun.

Tensiunea este însă în creştere în Alexandria. În cursul nopţii, după emoţia suscitată de eveniment şi primul-ajutor acordat răniţilor, tineri creştini înfuriaţi au vrut să atace o moschee situată în faţa bisericii. Ei au fost întâmpinaţi cu pietre de tinerii musulmani, cele două grupuri strigând sloganuri ce îndemnau la sacrificiu în numele crucii, respectiv al islamului. Intervenţia forţelor de ordine a permis să se evite ceea ce ameninţa să se transforme într-o încăierare înverşunată. Forţele de securitate au folosit grenade lacrimogene împotriva manifestanţilor creştini, care în cele din urmă şi-au vărsat furia asupra poliţiei.

Sâmbătă dimineaţă, în prima zi a anului, zeci de creştini au manifestat nemulţumiţi în faţa bisericii vizate de atentat strigând “Unde este guvernul?”.

În cartierul Sidi Bishr din estul Alexandriei, unde este situată biserica, de doi ani se înregistrează violenţe între creştini şi musulmani, iar tensiunea este în creştere. Cu toate acestea, pista al-Qaida, care ameninţase bisericile Egiptului în urmă cu zece zile, este singura evocată deocamdată de autorităţi.

După primele ameninţări al-Qaida, din noiembrie, autorităţile interziseseră parcarea vehiculelor în faţa bisericilor. Or, maşina-capcană care ar fi explodat în cursul nopţii se afla chiar în faţa intrării în lăcaşul de cult.

Copţii cer demiterea imediată a ministrului de interne – “care a fost bun să falsifice alegerile”, după cum scrie pe pancartele afişate. De asemenea, şefului bisericii creştine din Egipt, Papa Chenouda al III-lea, i se cere să anuleze în semn de protest festivităţile programate pentru Crăciunul ortodox (de stil vechi), sărbătorit la 7 ianuarie.

Manifestanţii mai cer înfiinţarea unor tribunale militare care să-i condamne rapid şi sever pe autorii atentatelor. În ianuarie anul trecut, şapte persoane au fost ucise cu tiruri de arme automate la ieşirea dintr-o biserică. Judecarea suspecţilor nu s-a încheiat nici până în prezent.

În noiembrie, sute de creştini au protestat în capitala Cairo, distrugând vehicule şi spărgând vitrine, după ce poliţia a oprit construcţia unei biserici.

Cele mai citite

Un bărbat de 55 de ani a murit după ce s-a aruncat în gol de la etajul 6 al unui bloc din Ploiești

Un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 6 al unui bloc de pe strada Mărăşeşti din...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

3 genți de damă elegante, potrivite pentru ocazii speciale

În lumea modei, alegerea unei genți elegante pentru ocazii speciale poate fi esențială pentru a completa o ținută și a evidenția stilul și rafinamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă