Cu cat criza economica se extinde si devine mai profunda, lumea cauta analogii istorice care sa ne ajute sa intelegem ce se petrece. La inceputul crizei, multi o asemuiau cu cele din 1982 sau 1973, ceea ce oferea o oarecare siguranta, ambele fiind contrageri ciclice clasice.
Astazi, atmosfera este mult mai posomorata. Incep sa abunde referintele la 1929 si 1931, chiar daca anumite guverne continua sa se comporte ca si cum criza ar fi clasica, nu exceptionala. Tendinta este de a reactiona fie prin retinere excesiva (Europa), fie prin diseminarea efortului (SUA). Europa este precauta in numele evitarii datoriilor si apararii monedei euro, in timp ce SUA au mutat pe multiple fronturi pentru a nu pierde ocazia ideala de a avansa pe calea unor reforme structurale mai mult decat necesare.
Pentru analistii de geostrategie in schimb, anul la care se gandesc firesc, atat in termeni politici, cat si in cei economici, este 1989. Desigur, prabusirea Lehman Brothers nu are nimic in comun cu cea a Zidului din Berlin. La suprafata pare chiar antiteza perfecta: caderea unui zid, care simboliza opresiunea si divizarea artificiala, in comparatie cu prabusirea unei institutii aparent indestructibile si solide a capitalismului financiar.
Dar 2008-2009, la fel ca 1989, ar putea foarte bine corespunde unei schimbari epocale, ale carei consecinte se vor resimti timp de decenii. Sfarsitul divizarii ideologice Est-Vest si cel al credintei absolute in piete sunt puncte istorice de cotitura. Iar ceea ce se intampla in 2009 ar putea pune in pericol unele dintre rezultatele pozitive ale anului 1989, inclusiv reunificarea pasnica a Europei si victoria principiilor democratice asupra tendintelor nationaliste, daca nu chiar xenofobe.
In 1989, democratiile liberale au triumfat asupra ideologiei socialiste intruchipate si promovate de blocul sovietic. Pentru multi dintre simpatizantii sai, presedintele Ronald Reagan a fost cel care, prin escaladarea deliberata a cursei inarmarilor, a ingenuncheat economia sovietica, demonstrand astfel pe deplin superioritatea societatilor liberale si a pietelor libere.
Desigur, exista diferente evidente intre 1989 si prezent. In primul rand, revolutiile din 1989 si prabusirea ulterioara a Uniunii Sovietice au adus sfarsitul bipolaritatii globale. 2009, in schimb, va deschide probabil calea catre o noua forma de bipolaritate, in care China va lua locul Uniunii Sovietice.
In al doilea rand, in timp ce in 1989 democratia si capitalismul pietelor – desi ambele mai fragile decat era de asteptat – pareau sa fi invins, in 2009 este greu sa distingi intre castigatori si perdanti, pe masura ce criza se extinde. Toata lumea pare sa piarda, chiar daca unii sunt mai afectati decat ceilalti.
Istoria insa este nedreapta, iar SUA, in ciuda responsabilitatii mai mari pe care o poarta pentru criza globala din prezent, ar putea iesi din marasm intr-o forma mai buna decat majoritatea celorlalte tari. Mai intremata, dar nu singura. Ca profesor invitat la Harvard si MIT, am parte de o avanpremiera destul de buna a lumii postcriza.
Se simte intrucatva nasterea unui univers dominat de America si Asia. Incepand cu incredibilul laborator media de la MIT si terminand cu departamentele de matematica si economie de la Harvard, asiaticii – chinezi si indieni in special – sunt omniprezenti, la fel cum erau romanii in Atena primului secol i.e.n.: plini de admiratie fata de cei de la care invata atat de multe si pe care ii vor depasi in deceniile viitoare.
Dar inainte ca aceasta noua ordine sa apara, lumea s-ar putea sa se confrunte cu dezordine, poate chiar haos de-a dreptul. Ce se va intampla, ca sa dam un exemplu, cu o tara atat de importanta si vulnerabila ca Egiptul, atunci cand miile de egipteni care lucreaza in zona Golfului vor fi fortati sa se intoarca acasa ca urmare a crizei din tarile producatoare de petrol? Cand cei bogati devin mai putin bogati, cei saraci saracesc de-a dreptul. si ce se intampla cu muncitorii straini care au vrut sa implineasca "visul european" si care acum se confrunta cu potentiale izbucniri de xenofobie in tarile europene, presupus deschise?
Consecintele anului 1989 au sfarsit prin a fi mai putin durabile decat au crezut multi observatori, si aici ma includ si pe mine. Nu putem decat spera ca in final consecintele anului 2009 se vor dovedi mult mai putin dramatice decat le intuim noi prin prisma reflexelor istoriciste.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
