11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecial18 percheziţii efectuate de DIICOT la Slatina

18 percheziţii efectuate de DIICOT la Slatina

DIICOT a efectuat joi dimineaţă 18 percheziţii la Slatina pentru a anihila o reţea de cămătari.

DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au destructurat un grup infracţional specializat în cămătărie, din care făceau parte şi doi agenţi de poliţie şi un jandarm din Olt, membrii grupării fiind acuzaţi că au produs un prejudiciu de peste 1 milion de euro, informează Direcţia, citată de NewsIn.

Potrivit unui comunicat remis joi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, membrii grupării sunt acuzaţi de şantaj şi constituire a unui grup infracţional organizat, fiind specializaţi în activităţi de cămătărie.

Procurorii spun că, pentru a atrage victimele, liderul grupului, Constantin Enache zis “Mafiotul”, le promitea acestora acordarea de împrumuturi fără garanţii şi cu dobândă avantajoasă, respectiv 10-20% pe lună. Însă, după contractarea împrumutului, dobânzile pretinse ajungeau însă la 100-300 % pe lună.

Anchetatorii îl acuză pe bărbat că a cooptat în grupul său mai mulţi cetăţeni de etnie rromă, precum şi doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Olt şi un subofiţer din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, care, la solicitarea sa, exercitau presiuni sau agresau fizicfizica a victimele, pentru acceptarea dobânzilor impuse şi recuperarea sumelor de bani.

De asemenea, potrivit DIICOT, victimele erau obligate să întocmească înscrisuri olografe din care să rezulte că au împrumutat sume mult mai mari, sau să încheie acte notariale, respectiv contracte de împrumut sau de vânzare – cumpărare.

În acest fel, membrii grupării au deposedat mai multe victime de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate.

Prejudiciul cauzat de către gruparea condusă de către Constantin Enache depăşeşte suma de 1.000.000 de euro.

În cursul zilei de joi au fost făcute 18 percheziţii imobiliare în Slatina, iar la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au fost conduse 14 persoane, pentru audieri.

Procurorii DIICOT au instrumentat cauza împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Direcţia Generala de Informaţii si Protecţie Interna, se mai arată în comunicatul Direcţiei.

Cele mai citite

Giurgiucanu, un ”campion” al retrocedărilor, revine în instanță pentru terenul din Mamaia pierdut din cauza erorii de procedură

Georgică Giurgiucanu, cunoscut în contextul Dosarului Retrocedărilor, nu se lasă după ce a pierdut un teren din  stațiunea Mamaia. Georgică Giurgiucanu, figură cunoscută în...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă