-3.4 C
București
miercuri, 19 februarie 2025
AcasăSpecial17 centre educaționale noi, pentru copiii defavorizați din toată țara

17 centre educaționale noi, pentru copiii defavorizați din toată țara

Peste 1.000 de copii care provin din medii defavorizate, cu vârste între cinci și 17 ani, vor putea beneficia de cursuri gratuite în 17 centre de pregătire preșcolară și școlară, deschise în întrega țara, informează un comunicat al organizației ”Salvați Copiii”.

Centrele de pregătire se vor deschide în luna iunie, în toate cele opt regiuni de dezvoltare: București – Ilfov, Centru (Braşov, Mureş), Nord-Est (Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Nord-Vest (Cluj), Vest (Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș), Sud-Est (Constanţa, Mangalia), Sud-Muntenia (Argeș, Dâmboviţa) și Sud- Vest Oltenia (Dolj).

Citește și: De ce abandonează copiii români şcoala. Ce ar trebui să facă autorităţile

Copiii vor participa la grădinițe estivale, la programe de tipul ”Școală după Școală” și ”A doua șansă”, pentru a se integra mai ușor în mediul școlar și pentru a nu mai abandona cursurile.

În 2013, rata abandonului școlar era de 17,5%, arăta un studiu lansat de Unicef și Ministerul Muncii. Astfel, copiii care ajung cel mai des în afara sistemului de educaţie sunt cei din comunităţile sărace, din mediul rural, copiii romi şi cei cu dizabilităţi.

Printre factorii care influenţează cel mai mult abandonul şcolar se numără sărăcia, nivelul redus de educaţie al părinţilor, dificultatea de adaptare a copiilor la cultura şcolii, lipsa educaţiei preşcolare şi insuficienta adaptare a profesorilor la nevoile elevilor romi.

Citește și: Grădiniţele estivale, a doua şansă la educaţie pentru copiii defavorizaţi

În 2012, peste 386.000 de copii cu vârste între trei și 17 ani nu erau înscriși în nici o formă de învățământ, iar ultimul recensământ arată că peste 245.000 de persoane de peste 10 ani sunt analfabete, conform Institutului Național de Statistică.

Cele mai citite

Donald Trump vede foarte posibil un acord cu Moscova pentru reglementarea războiului din Ucraina

Donald Trump s-a declarat marți 'mai încrezător' în posibilitatea unui acord cu Moscova privind o posibilă reglementare a războiului din Ucraina, după discuțiile dintre...

Creștere semnificativă a numărului de angajați în instituțiile publice din România

Numărul angajaților din instituțiile și autoritățile publice din România a ajuns la 1.306.893 în decembrie 2024, înregistrând o creștere de 15.101 posturi față de...

Creștere alarmantă a numărului de firme dizolvate în 2024

Sectoarele cele mai afectate de dizolvări sunt comerțul cu ridicata și amănuntul, reparațiile auto și moto Numărul firmelor dizolvate în România a crescut cu 18,38% în 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă