15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial15 case pentru nevoiași

15 case pentru nevoiași

Viitorul șantier a fost inaugurat în comuna Jucu, acolo unde mari companii precum DeLonghi ori Bosch au anunțat că își vor crește semnificativ numărul de angajați.

Asociația Habitat for Humanity Cluj va construi în următorul an 15 locuințe pentru familii cu venituri mici. Viitorul șantier din comuna Jucu a fost inaugurat ieri, 13 mai, ziua în care organizația împlinește 15 ani de muncă în favoarea familiilor care au nevoie urgentă de o locuință decentă. Jucu a devenit o comunitate foarte atractivă, în condițiile în care pe platforma industrială Tetarom III funcționează companii importante, precum DeLonghi sau Bosch, care au anunțat că vor crea sute de noi locuri de muncă în perioada următoare. Astfel, există șanse mari de angajare pentru localnici, inclusiv pentru cei care se vor muta în noile case construite de Habitat for Humanity. Un alt factor important este reprezentat de faptul că primarul din Jucu, Dorel Pojar, a declarat că banii suplimentari încasați de bugetul local ca urmare a investițiilor realizate în Jucu vor fi folosiți pentur modernizarea infrastructurii comunei.

O inițiativă de succes

„Timp de 15 ani, Habitat for Humanity Cluj a demonstrat că metoda noastră de a aduce împreună familii aflate în nevoie, voluntari locali și internaționali și resurse din comunitate funcționează și este o soluție pentru eliminarea locuirii sărăcăcioase. Clujul este o comunitate cu multe resurse, dar în același timp avem încă lângă noi numeroase familii în Cluj care nu dispun de condiții decente de trai. Aproape un sfert din locuințele din Cluj nu dispun de o baie în casă. Mai mult de o treime din locuințe nu au niciun fel de încălzire centrală sau termoficare adecvată. Vrem să asistăm cât mai multe din aceste familii, pornind de la credința noastră că orice familie are dreptul la o locuință decentă și sănătoasă”, explică Andrei Aroneț, președintele asociației Habitat for Humanity Cluj. În ultimii 15 ani, asociația non-profit a construit 82 de case, a renovat 55 și a reabilitat peste 370 de locuințe. Noile construcții din comuna Jucu vor respecta aceleași principii de bază după care Habitat for Humanity lucrează în întreaga lume: vor fi simple, decente și accesibile.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă