De curând a fost lansat la Librăria Bastilia un calendar pentru anul 2014 cu un concept deosebit. Filele lui conţin cugetări despre timp semnate de 12 importanţi oameni de cultură, reflecţii scrise pentru o cauză nobilă. Calendarul urmează să fie vândut în beneficiul copiilor supradotaţi.
Cele 12 personalităţi care au scris despre relaţia lor cu timpul, de ce curge şi încotro se duce sau pur şi simplu despre cum să-l folosim cât mai bine, sunt: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Vintilă Mihăilescu, Emil Hurezeanu, Emil Brumaru, Ioana Pârvulescu, Sorin Mărculescu, Elisabeta Polihroniade, Antoaneta Ralian, Silvia Kerim şi Cătălina Buzoianu.
Proiectul aparţine asociaţiei „Centrul Gifted Education“. „În România sunt foarte multe cauze de apărat, pentru că sunt atât de multe lucruri care nu merg. Copii bolnavi de cancer, copii abandonaţi, multă discriminare, bătrâni ai nimănui. Noi am ales de data aceasta să ne îndreptăm atenţia şi efortul spre partea luminoasă a României, de unde vine şi speranţa. Credem cu tărie că doar investind în educaţia noii generaţii România are o şansă la viitorul pe care îl merită. Elevii care merg la cursurile Asociaţiei «Centrul Gifted Education» sunt viitoarea elită a României, iar ei trebuie încurajaţi, susţinuţi şi promovaţi. Calendarul este un extraordinar instrument şi pretext pentru a vorbi despre excelenţa în societatea românească, despre nevoia de modele, despre cum noi, ca societate, înţelegem importanţa de a susţine dreptul copiilor cu abilităţi extraordinare la un învăţământ performant“, a declarat Corina Vinţan, directorul general al companiei Links Associates, co-iniţiatoare a acestui proiect.
De la timpul ca „ospăţ“ la timpul ca „escroc“
Calendarul este deschis de poetul Emil Brumaru, care face referire la timpul mitic al copilăriei: „Timpul meu «adevărat» a fost timpul palpabil, mirosind îmbătător, al secundei jucăuşe, vremea cozonacilor fabuloşi, a zacuştelor capturate ermetic în borcan, roura de clipe dulci a dovlecilor copţi în rolă, a magiunului clocotind într-un cazan în care eu învârteam vitejeşte cu o lopată de lemn…“.
Istoricul Lucian Boia, „responsabil“ cu pagina lunii februarie, consideră că „timpul nu are semnificaţie decât prin ceea ce se întâmplă în interiorul său. Ce sens ar putea să aibă într-un univers vid, lipsit de materie şi de mişcare? Abia odată cu marele început (big-bang, creaţie sau cum va fi fost) se pune în funcţie şi ceasornicul lumii“.
„Cred că ceea ce a fost este ce va mai fi. Timpul e, la urma urmei, un mare escroc. În cea mai plină săptămână din viaţa mea, am trăit tot răul şi tot binele, moartea şi renaşterea. Ceea ce ştiu sigur acum e că, de-a lungul vieţii, străbaţi un şir de lumi, ieşi dintr-una şi intri-n alta, şi că, la fel ca la prima intrare în prima lume, nimeni nu te întreabă dacă vrei şi dacă-ţi place. Înlăuntrul acestui timp prezent sunt rezerve uriaşe de timp, stânci abrupte de timp, dealuri şi câmpii de timp, mărăcini de timp care ţi se prind de haine. Păduri de timp prin care te poţi rătăci, cu rămurele care te plesnesc peste faţă dacă nu eşti atent“, scrie Ioana Pârvulescu în „contul“ lunii martie.
Pe pagina lunii mai găsiţi reflecţia despre timp a lui Gabriel Liiceanu: „Toate vieţile sunt la fel: intrăm în viaţă, «muşcăm» din primele ei zile ca dintr-un bun care de-acum începe să fie consumat, ne aşezăm apoi temeinic la acest ospăţ cu timpul, începem să înghiţim zilele şi să le facem să dispară în mormântul care suntem şi care capătă contur şi se umflă cu fiecare zi îngurgitată, urcăm către zenitul acestui parcurs, începem apoi coborâşul ţinându-ne tot mai greu pe picioare şi speriaţi că «rezerva de timp» se apropie de sfârşit, că vom muri de foame de timp“.
Cum şi de ce e bine câteodată să „pierzi“ timpul
La rândul lui, pe pagina lunii august, lună în care s-a şi născut, Andrei Pleşu scrie: „Dar fiindcă veni vorba: în iureşul nebunesc al vieţii de azi, n-ar fi rău să recuperăm obiceiul de a pierde timpul, adică de a ieşi, din când în când, din goana lui. Nu pledez, fireşte, pentru trândăvie. Pledez pentru refuzul lăcomiei de a «folosi» fiecare clipă, de a trăi într-o nesănătoasă foame de timp, abandonând răgazurile, contemplativitatea şi nemişcarea. «Mulţumeşte şi zilei care nu ţi-a dat nimic!» – spunea Constantin Noica. Nu ştii niciodată ce poţi primi în schimbul timpului pierdut, în schimbul unui pas înţelept făcut, la răstimpuri, în afara lui. Goetheanul «Opreşte-te, clipă!» asta înseamnă: transformă timpul care curge în timp care stă, în timp care îţi lasă libertatea de a te întâlni cu tine însuţi“.
„Dar viaţa e timpul care nu încape în agendă“, este de părere antropologul Vintilă Mihăilescu, care încheie calendarul. „Altminteri, mai devreme sau mai târziu, vom descoperi că… viaţa e în altă parte. Iar în viaţă important nu este să faci ce-ţi place, ci să-ţi placă ce faci, vorba bunicului meu. Căci nu eşti stăpânul timpului şi cu atât mai puţin al timpurilor. Dar poţi să le îmblânzeşti şi pe unul, şi pe celelalte – sau măcar să încerci. «Domesticeşte-mă!», îi spune vulpea Micului Prinţ…“
La lansarea calendarului au fost prezenţi şi câţiva dintre „beneficiarii“ lui, copiii supradotaţi, care şi-au dovedit isteţimea punându-le întrebări care mai de care mai grele despre timp şi viaţă câtorva dintre semnatarii cugetărilor din calendarul care se va transforma pentru cei ce îl vor avea în case într-o adevărată „cale în dar“. Pentru că, întorcând câte o pagină, ne vom lua „răgazul“ despre care vorbeşte Andrei Pleşu, de a da şi un sens curgerii timpului care ni s-a dat.
