25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecial11 SFATURI ca să faci faţă TRAFICULUI aglomerat pe timp de CANICULĂ

11 SFATURI ca să faci faţă TRAFICULUI aglomerat pe timp de CANICULĂ

Poliţia se aşteaptă la valori mari de trafic, în acest week-end, pentru toate drumurile care duc spre litoral sau spre staţiunile montane. Astfel, este bine de ştiut că agenţii de circulaţie ies pe şosele cu tot arsenalul de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei.

În primul rând, pentru a nu avea probleme, poliţiştii recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină seama de atenţionarea de caniculă şi să respecte câteva reguli necesare deplasării în condiţii de siguranţă pe drumurile publice.

Iată cum se poate călători în siguranţă şi pe timp de caniculă

În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.

Atunci când, în calitate de pasageri, în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui. Copiii nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanţe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilităţi de climatizare!

În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradul de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

În caz de trafic aglomerat adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare evitând efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri! Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.

Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri.

Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menţionat.

În cazul în care administratorul drumului public, împreună cu poliţia rutieră dispune parţial sau total restricţionarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum, respectaţi în totalitate semnalele şi indicaţiile poliţiştilor de deviere a traficului rutier!

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă