29.4 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăSpecial11 "NUP"-uri în Dosarul Motocicliştilor: Ciomăgiţi de oamenii legii, pentru că sunt...

11 „NUP”-uri în Dosarul Motocicliştilor: Ciomăgiţi de oamenii legii, pentru că sunt ”pletoşi” şi ”bărboşi”

În dosarul în care 11 oameni ai legii din Brăila sunt cercetaţi pentru a gresarea a 4 motociclişti, a fost depusă plângere împotriva rezoluţiei procurorului.

 

În dosar sunt cercetate incidentele de pe 18.09.2010, când patru tineri, Grigore Turcu, Cezar Mihalache, Dan Toma şi Florin Tănase, au fost bătuţi, în sediul Poliţiei Municipiului Brăila, de şeful jandarmeriei locale, col. Vasile Silion, unul dintre fiii acestuia, agent la poliţia municipală, şi de alţi 9 poliţişti: 2 ofiţeri şi 7 agenţi.

Colonelul, îmbrăcat civil şi aflat la volanul maşinii personale, a fost nemulţumit că în timp ce staţionau la un semafor motocicliştii nu îi fac loc să treacă înainte, aceştia motivând că nu au cum să se retragă pe altă bandă. După un schimb de replici, în care colonelul a folosit un spray paralizant, şeful Jandarmeriei a organizat capturarea tinerilor. Aceştia spun că au fost duşi la poliţie, unde au fost culcaţi cu faţa în jos şi mâinile la spate şi loviţi cu pumnii şi picioarele de oamenii legii, care le strigau că sunt „pletoşi” şi „bărboşi”.

Agresiunile sunt dovedite prin certificatele medico-legale. Ancheta începută de Parchetul Tribunalului Brăila  a fost pasată la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, pentru că erau cercetaţi şi ofiţerii Iulian Ştefan şi Ciprian Petre, acuzaţi de lipsire de libertate, purtare abuzivă şi fals. Procurorii au dat neînceperea urmăririi penale (NUP), stabilind că cei doi nu au participat la comiterea infracţiunilor. Dosarul a fost transferat la Parchetul Brăila, unde procurorii brăileni au dat NUP şi celorlalţi poliţişti. În cazul şefului Jandarmeriei Brăila, procurorii au dat NUP pentru că acesta ar fi avut „reprezentarea” că motocicliştii încalcă legea. „Făptuitorul a avut reprezentarea faptului că datorită modului necorespunzător de deplasare în trafic şi atitudinii şicanatoare şi sfidătoare a acestora, motocicliştii au săvârşit o faptă penală”, se spune în rezoluţie  Cei patru au depus la Parchetul Brăila o plângere împotriva rezoluţiei de NUP.   

Cele mai citite

Kremlinul: Descurajarea nucleară rămâne principalul obstacol în calea unui nou război mondial

Kremlinul susține că descurajarea nucleară reprezintă principalul factor care împiedică izbucnirea unui nou război mondial, chiar dacă aceasta nu poate preveni conflictele regionale.Declarația a...

Atacuri rusești devastatoare în Ucraina. Cel puțin nouă morți și peste 30 de răniți în mai multe regiuni

Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, iar alte peste 30 au fost rănite în urma unor atacuri rusești care au vizat marți mai...

Dominanția Google, pusă sub presiune de AI. ChatGPT depășește un miliard de utilizatori

La peste trei ani de la lansarea inteligenței artificiale generative, Google își păstrează poziția dominantă pe piața motoarelor de căutare, însă concurența din zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă