2.3 C
București
duminică, 14 decembrie 2025
AcasăSpecial1000 de miliarde de dolari, costul eşecului summitului de la Copenhaga

1000 de miliarde de dolari, costul eşecului summitului de la Copenhaga

Eşecul summitului de la Copenhaga pe tema climei va costa 1.000 de miliarde de dolari în investiţii suplimentare ce urmează să fie realizate până în 2030 pentru modificarea politicilor energetice şi a căror valoare totală este de 11.600 de miliarde de dolari, potrivit raportului AIE, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Eşecul de la Copenhaga ne-a costat cel puţin 1.000 de miliarde de dolari”, scrie Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) în acest raport, privind perspectivele energetice mondiale.

În raportul publicat în urmă cu un an, chiar înaintea summitului pe tema încălzirii globale, agenţia, care reprezintă interesele ţărilor industrializate, estima că sunt necesare investiţii suplimentare în valoare de 10.500 de miliarde de dolari până în 2030 pentru modificarea politicilor energetice şi evitarea unor „pagube ireparabile” pentru climă.

În acest an, AIE afirmă că „cheltuielile suplimentare” necesare se ridică la 11.600 de miliarde de dolari până în 2030, respectiv „aproximativ 1.000 de miliarde în plus faţă de estimarea de anul trecut”.

Potrivit agenţiei, care îşi are sediul la Paris, reducerea emisiilor de CO2 în mod semnificativ pentru limitarea creşterii temperaturii planetei la 2 grade Celsius, acord fără caracter coercitiv încheiat la Copenhaga, „necesită o transformare profundă a sistemului energetic mondial”.

„Angajamentele anunţate de ţări în cadrul acordului de la Copenhaga pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu sunt, în ansamblu, la înălţimea a ceea ce este necesar” pentru respectarea acestui obiectiv, afirmă ei.

 

Cele mai citite

Șeful YouTube își ține copiii departe de rețelele sociale. Liderii din tech vorbesc tot mai des despre limitele ecranelor

Declarațiile vin pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de impactul rețelelor sociale asupra sănătății mintale a copiilor și adolescențilorNeal Mohan, directorul general al...

Bugetul Rusiei, sub presiune: încasările din petrol și gaze se prăbușesc la final de an

Ultima dată când încasările lunare din petrol și gaze au coborât la un nivel comparabil a fost în august 2020Veniturile obținute de statul rus...

Ceața pune stăpânire pe mai multe regiuni ale țării

În județele Constanța și Tulcea, ceața densă reduce vizibilitatea local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metriMeteorologii au emis duminică dimineață...
Ultima oră
Pe aceeași temă