8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial1 Mai violent in SUA

1 Mai violent in SUA

Doi polițiști au fost răniți și cel puțin șapte persoane au fost arestate duminică la Seattle, în nord-vestul Statelor Unite ale Americii, după ce un grup de demonstranți turbulenți au aruncat cu pietre, sticle și cocteiluri Molotov, au anunțat autoritățile, transmite luni Reuters citat de Agerpres.  Primarul Ed Murray a declarat că violențele au fost provocate de 'o altă mulțime' decât cea care participase anterior la un marș pașnic privind imigrația, fără însă a da detalii.

Protestatarii se adună la Seattle în fiecare an pentru a atrage atenția asupra problemelor legate de locurile de muncă și de imigrație, însă duminică, demonstranți din mai multe orașe americane au folosit această ocazie pentru a manifesta împotriva violențelor poliției.

Departamentul de poliție din Seattle a anunțat, pe Twitter, că un membru al forțelor de ordine a suferit răni la cap după ce protestatarii au aruncat cu cocteiluri Molotov.

Cotidianul The Seattle Times a relatat că poliția a folosit grenade lacrimogene pentru a dispersa mulțimea care arunca cu pietre și sticle într-un cartier din centrul orașului.

Anul trecut, un marș de 1 Mai la Seattle a degenerat în violențe când mulțimea a început să arunce cu sticle asupra polițiștilor, iar aceștia au răspuns cu spray-uri cu piper și grenade lacrimogene.

Șaisprezece persoane au fost arestate și trei polițiști au fost răniți în incidentele din 2015, care s-au produs după o zi de demonstrații pașnice pentru drepturile angajaților și ale imigranților, și împotriva tratamentului aplicat de poliție minorităților.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă