Autoritățile au reușit să remedieze problema creată de modificarea vârstei de pensionare a asistentelor medicale prin Legea nr. 53/aprilie 2014 prin adoptarea unei ordonanței de urgență. Astfel, prin publicarea OUG nr. 23/15.05.2014, asistentele medicale din spitalele publice se pot pensiona la 65 de ani sau, la cerere, la vârsta standard prevăzută de Legea 263/2010, adică 59 de ani și 10 luni.
Organizațiile non-guvernamentale avertizează însă că problema este doar parțial rezolvată, deoarece unele spitale au aplicat deja prevederile acestei legi, pensionând asistentele medicale care îndeplineau condițiile legale. De asemenea, în intervalul aprilie – mai 2014 rămân aplicabile prevederile legii 53/2014, ceea ce înseamnă că pentru toți salariații care îndeplineau condițiile de pensionare contractul individual de muncă a încetat de drept.
”În plus, un număr semnificativ dintre asistentele medicale care îndeplinesc vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 263/2010 doresc să se pensioneze, putând acum să facă asta, atât în baza Legii nr. 53/2014, cât și în baza OUG nr. 23/2014. La luarea acestei decizii contribuie în mod decisiv oboseala adunată de salariate în ultimii ani, perioadă în care au fost nevoite să lucreze suplimentar pentru a acoperi efectele deficitului de personal, respectiv pentru a efectua sarcinile de lucru ale colegelor plecate”, spune Viorel Rotilă, președintele Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.
Citește și: Spitalele publice primesc o nouă lovitură: 4000 de asistente medicale, obligate să iasă la pensie
Esența problemei pensionării asistentelor medicale este însă generată de declararea ca neconstituțională a OUG 77/2013, care prevedea la art. 5 posibilitatea angajării „unu la unu” (angajarea unui nou salariat pentru fiecare salariat plecat), managerii unităților sanitare fiind astfel în imposibilitate de a înlocui salariatele pensionate.
Gravitatea problemei este dată de faptul că toate aceste modificări legislative survin pe fondul unui deficit sever de personal în sistemul sanitar, care generează incapacitatea unităților publice de a asigura calitatea serviciilor medicale conform standardelor.
Potrivit datelor INS între 1990 și 2012 sistemul public de sănătate a pierdut 30.000 de asistente medicale (125484 de asistente medicale în 1990 și doar 95484 în 2012), adică cca. 25%, în condițiile în care am asistat la o creștere continuă a sarcinilor de serviciu determinată de introducerea noilor tehnologii.
În acest context, singura soluție viabilă este deblocarea angajărilor în unitățile sanitare publice, solicitare pe care organizațiile non-guvernamentale o fac, în mod consecvent în ultimii ani, la adresa Ministerul Sănătății și a Guvernului.