9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialProfesorii dau Guvernul in judecata

Profesorii dau Guvernul in judecata

» Sindicalistii din sistemul universitar intentioneaza sa actioneze Guvernul in instanta pentru ca a amanat aplicarea legii prin care salariile profesorilor urmau sa fie marite cu 50%.

"Vizavi de faptul ca Guvernul Romaniei tergiverseaza in continuare aplicarea Legii 221, am hotarat sa dam in judecata Guvernul Romaniei pentru ca, asa cum s-a hotarat de catre Curtea Constitutionala, este aplicabila. De aceea, vom intenta un proces in care capete de acuzare vor fi nerespectarea hotararilor judecatoresti si conduita abuziva exercitata cu rea-credinta de catre Executiv", a spus Anton Hadar, presedintele Federatiei "Alma Mater".

Nerespectarea hotararii care le da castig de cauza profesorilor este mentionata ca un punct slab si in Strategia de parteneriat cu Romania pentru perioada 2009-2013, realizata de Banca Mondiala. Educatia este sectorul cu cea mai mare nevoie de reforma, repetatele incercari de revigorare a sistemului facand mai mult rau decat bine, ceea ce dauneaza intregii societati, iar unul dintre punctele slabe ale invatamantului romanesc fiind salariile mici ale profesorilor, potrivit Bancii Mondiale. Institutia sustine solutia descentralizarii sistemului de invatamant, dar tinand cont de un cadru legal, care sa presupuna finantare mai flexibila si mai multa autonomie data scolilor, dar si o administrare a cheltuielilor care sa se focuseze pe rezultate. Cheltuielile publice trebuie sa fie transparente, iar informatiile legate de administrarea banilor publici ar trebui sa poata fi oricand accesate. Finantarea descentralizata va trebui sa tina cont si de cresterea salariilor cadrelor didactice – se arata in documentul BM. Subiectul este unul extrem de sensibil in contextul problematicii legii majorarii cu 50% a salariilor profesorilor, care a fost de nenumarate ori anulata in mod neconstitutional de Guvern, dar si a proiectului de lege a salarizarii unitare a bugetarilor, ramasa in stadiul de negociere dupa neintelegerile dintre sindicate si Ministerul Muncii. O problema semnalata de Banca Mondiala este legata de rezultatele sub medie ale studentilor romani la evaluarile internationale, in ciuda instituirii unor agentii de asigurare a calitatii.
Punctele vulnerabile ale educatiei mai sunt lipsa de profesionalism si lipsa calitatilor manageriale ale celor in mainile carora sta administrarea acestui serviciu public, nu numai la nivel inalt, cat mai ales regional si local. De asemenea, birocratia care a pus stapanire pe institutiile publice afecteaza si sectorul de educatie la toate nivelurile, facandu-l ineficient, potrivit raportului Bancii Mondiale.

POZITIV
» Proiecte educationale

Pe de alta parte, un aspect pozitiv evidentiat de Banca Mondiala este legat de proiectele educationale la care Ministerul Educatiei lucreaza, privind invatamantul rural, dezvoltarea schemelor de imprumuturi pentru studenti ca o alternativa la bursele universitare si proiecte legate de incluziunea romilor si a categoriilor defavorizate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă