15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialZI MARE la MAI, Vela a declarat că s-au făcut 619 de...

ZI MARE la MAI, Vela a declarat că s-au făcut 619 de percheziţii şi descinderi

,,Astăzi, 11.11.2020 am convocat această întâlnire pentru că este ziua Z, zi importantă pentru combaterea infracţionalităţii în România. În această zi am executat 619 misiuni în care am efectuat percheziţii şi descinderi la nivelul întregii ţări”, a declarat ministrul ieri la prânz.

Vela a mai spus că aceasta reprezintă cea mai mare acțiune executată de Ministerul Afacerilor Interne din ultimii ani. 

,,Am ales această zi Ziua Z pentru că va fi uşor de memorat pentru cei care vor analiza activitatea Ministerului Afacerilor Interne. Ziua Z -11.11.2020 România. Atunci când am spus că suntem cu ochii pe ei să ştiţi că nu a fost o figură de stil aşa cum am văzut că mai comentau unii pe reţelele de socializare. Este cea mai mare acţiune  executată de Ministerul Afacerilor Interne din ultimii ani”, a  explicat ministrul.

În continuare, Vela a declarat planul de activitate care s-a desfășurat,  menţionând că au fost făcute 489 de percheziţii şi 130 de descinderi. 

,,Au acţionat 3.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi cadre din alte structuri. S-au executat 619 acţiuni în forţă în această dimineaţă, dintre care 489 de percheziţii şi 130 de descinderi. Din cele 489 de percheziţii, 386 sunt pe crimă organizată, 36 în zona judiciară, 46 pe criminalitate economico-financiară şi 21 pe infracţiuni care ţin de arme şi muniţii. Cele 130 de descinderi au fost pentru punerea în executare a unor mandate, pentru punerea în executare a unor mandat de arest preventiv şi pentru unele mandate europene de arestare”, a explicat Vela.

În cadrul acestei acțiuni au fost vizate 21 de grupuri infracţionale, care realizaseră un prejudiciu de 190 de milioane de lei şi 160.000 de euro. 

,,Au fost vizate 21 de grupuri infracţionale care se ocupau de următoarele activităţi criminogene: trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de migranţi, proxenetism, infracţiuni economice, cămătărie şi şantaj. Prejudiciul realizat de cele 21 de grupuri infracţionale a fost de 190 de milioane de lei şi 160.000 de euro”, a mai spus Marcel Vela.

Toate aceste acțiuni care au vizat destructurarea unor grupări infracţionale organizate au fost făcute de ofiţeri de poliţie judiciari în acţiuni ce s-au derulat în judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Alba, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi în municipiului Bucureşti.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă