28.5 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSocialUn condamnat în dosarul Colectiv e dispărut

Un condamnat în dosarul Colectiv e dispărut

Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi, în urma deciziei definitive de condamnare pronunţată, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce al cincilea a fost dat în urmărire, după ce nu a fost găsit la domiciliu.

„Având în vedere hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul Colectiv, Direcţia Generală de Poliţie (DGPMB) a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. O persoană s-a prezentat la sediul unei subunităţi de poliţie, de unde a fost preluată şi încarcerată. Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităţilor necesare, au fost încarcerate”, informează DGPMB.

Antonina Radu, unul dintre cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti condamnaţi în dosarul Colectiv, a fost dată în urmărire, fiind emis mandat de arestare european, după ce nu a fost găsită la domiciliul său.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Iniţial, la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.

Condamnări în dosarul Colectiv

În acelaşi dosar, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare (la instanţa de fond, cei trei primiseră câte 11 ani şi 8 luni):

  • Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni de închisoare;
  • Costin Mincu – 8 ani de închisoare;
  • Alin George Anastasescu – 11 ani şi 8 luni de închisoare.
  • De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Nicușor Dan: A treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă în zona Sulina–Chilia

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion...

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Suspect identificat după tragedia de la Gay Pride Berlin: un tânăr de 21 de ani este căutat de poliție

Anchetatorii susțin că tânărul ar fi provocat rănirea mai multor persoane în zona parcului Tiergarten, unde vehiculul a pătruns în mulțimePoliția germană a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă