12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialTuriştii români au ales să se cazeze la rude sau prieteni în...

Turiştii români au ales să se cazeze la rude sau prieteni în ianuarie – septembrie 2018

Ca şi în anii anteriori, se menţine constantă preferinţa turiştilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, 56,6% dintre aceştia preferând să stea la rude şi la prieteni. Doar 21% dintre turiştii români au ales, în perioada ianuarie – septembrie 2018, cazarea în hoteluri şi unităţi similare. Restul de 11,3% au ales cazarea în alte unităţi de cazare, precum cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale etc.

Cât priveşte călătoriile pentru vacanţe în străinătate realizate de turiştii români, acestea au avut ca destinaţie ţări din Europa în proporţie de 98,3% în perioada ianuarie – septembrie 2018. Din numărul total al acestor călătorii, ţările Uniunii Europene au o pondere de 95,6%.

Numărul total de înnoptări aferente călătoriilor realizate în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018 a fost de 56,786 milioane, dintre acestea 87,7% fiind înnoptări pentru călătoriile de vacanţe. Din acest total al înnoptărilor înregistrate pentru vacanţe, de peste 49,82 milioane, 86,3% au fost realizate în România, iar 13,7% în străinătate, menţinându-se aceeaşi tendinţă ca în perioada similară a anului 2017.

Între 1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018, rezidenţii români au cheltuit aproximativ 10,654 miliarde de lei pentru călătorii de vacanţă şi afaceri, din care 76,1% pentru cele care au vizat destinaţii interne. Din totalul cheltuielilor turistice pentru călătorii de vacanţe în această perioadă, 77,5% au reprezentat cheltuielile pentru călătoriile în ţară, iar 22,5% pentru călătoriile în străinătate.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă