29.8 C
București
luni, 9 septembrie 2024
AcasăSocialTăriceanu: Nu se va putea soluţiona problema traficului în Bucureşti

Tăriceanu: Nu se va putea soluţiona problema traficului în Bucureşti

„Bucureştiul care o arhitectură urbană care nu a fost gândită pentru un trafic atât de mare, iar această arhitectură urbană se poate modifica destul de greu pentru că bulevardele nu le putem lăţi mai mult, străzile nu le putem lăţi mai mult, nu putem să facem o comparaţie între Bucureşti şi Paris din acest punct de vedere, care a fost gândit urbanistic mult mai generos. Toate soluţiile pe care le vom adopta în viitor, şi eu îmi doresc ca Primăria să aleagă cele mai bune soluţii, nu vor reprezenta un miracol. Nu se va putea soluţiona problema traficului în Bucureşti complet niciodată mai ales că, după ultimele statistici pe care le-am văzut, Bucureştiul deţine un record fantastic: sunt o mie de maşini la mia de locuitori”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Summitul International „Soluţii smart pentru traficul în Bucureşti”.

Preşedintele Senatului a spus că în celelalte oraşe din Europa, densitatea maşinilor la mia de locuitori este mult mai mică.

„Traficul din Bucureşti mi se pare de nesuportat. Astăzi, dacă trebuie să ajung undeva într-un timp scurt, nu am să folosesc maşina, am să-mi iau scuterul şi am să parcurg probabil aceeaşi distanţă într-un timp probabil pe jumătate. Foarte puţină lume îşi pune următoarea problemă: folosim o maşină de 4-5 locuri, însă circulă o singură persoană, deci volumul mare al maşinilor nu este decât un element suplimentar care contribuie la îngreunarea traficului. De ce nu folosim în oraş maşini mici, care să fie mai uşor de condus, mai uşor de parcat? Traficul ar fi mai suportabil. De ce nu folosim mai multe biciclete şi vechiule pe două roţi motorizate?”, a mai spus Tăriceanu.

Primăria Capitalei a transmis, marţi, că traficul din Bucureşti s-a agravat, în ultima perioadă, din cauza înmulţirii maşinilor.

„Referitor la declaraţiile tendenţioase care circulă în spaţiul public şi care fac referire la lipsa unor măsuri concrete de fluidizare a traficului, precum şi lipsa unor proiecte de infrastructură în Capitală, Primăria Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: subliniem faptul că timp de 27 de ani, în Capitala României nu s-au luat măsuri coerente de rezolvare a conflictelor de trafic, situaţie care s-a agravat an după an atât din cauza lipsei investiţiilor, dar şi din cauza înmulţirii autovehiculelor de pe arterele”, se arată într-un comunicat, transmis, marţi, de PMB.

Cele mai citite

Transfer neașteptat la UTA! Un câștigator al premiului Puskas a ajuns la Arad

UTA l-a transferat pe Daniel Zsori, câștigătorul Trofeului Puskas din 2019. Daniel Zsori, atacantul maghiar născut la Oradea și câștigător al Trofeului Puskas în 2019,...

Modric nu se gândește la retragere! Ce a declarat după ce a marcat un gol important pentru Croația

Croația a câștigat în fața Poloniei, iar căpitanul Modric a marcat unicul gol al meciului. Într-o partidă din Grupa 1 a Ligii A din Nations...

Mărturisiri cutremurătoare făcute de femei din Marea Britanie despre frații Tate

Două femei din Marea Britanie au relatat pentru BBC că au violate și strangulare de controversatul influencer Andrew Tate. În același timp, o altă...
Ultima oră
Pe aceeași temă