10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialSora cea mare a seniorului Coposu a murit la vârsta de 96...

Sora cea mare a seniorului Coposu a murit la vârsta de 96 de ani

Flavia Bălescu, sora lui Corneliu Coposu şi vicepreşedinte al Fundaţiei Corneliu Coposu, a murit la vârsta de 96 de ani, transmite fundaţia.

“Familia, împreună cu Fundaţia Corneliu Coposu, anunţă cu profundă durere că astăzi, de ziua naşterii Maicii Domnului, a urcat la Cer sora cea mare a Seniorului Corneliu Coposu, doamna Flavia Bălescu-Coposu. S-a născut la Bobota pe data de 6 decembrie 1924, fiind a treia fetiţă a familiei părintelui protopop Valentin Coposu, primind numele de botez Flavia Lucia Terezia. A urmat cursurile şcolii primare din Bobota, iar liceul la Beiuş. Era în clasa a V-a în momentul în care familia s-a refugiat la Coşlariu (jud. Alba), unde tatăl său, părintele protopop Valentin Coposu, a mai păstorit doar un an, decedând în 1941. Ultimii doi ani de liceu i-a urmat la Blaj. A terminat liceul în 1943 şi s-a înscris la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, la terminarea facultăţii, din cauza “recomandărilor” primite nu a găsit nici un loc de muncă. În luna martie 1948 a reuşit, totuşi, să se angajeze ca zilieră la Statistică, la recensământul agricol care începuse.

“Flavia Coposu a încercat să-şi găsească, fără succes, un loc de muncă stabil. Ajutorul a venit de la o fostă colegă de facultate, care i-a spus că fratele ei fusese numit şef de şantier la o fabrică de construcţii la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde se lucra şi cu deţinuţi politici, printre care era şi fratele său, Corneliu Coposu. Şi-a început astfel activitatea la întreprinderea respectivă în toamna anului 1949, lucrând aici până în anul 1953”, precizează fundaţia.

Flavia Coposu s-a căsătorit cu Constantin Bălescu la data de 14 februarie 1960.

La 17 iulie 1996, alături de sora sa Rodica, a înfiinţat Fundaţia Corneliu Coposu, scopul principal al Fundaţiei fiind “răspândirea principiilor creştin-democrate în care fratele lor a crezut mereu”.

În anul 2009, Flavia Bălescu-Coposu, alături de sora sa Rodica Coposu, a fost decorată de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României cu decoraţia “Crucea Casei Regale a României”.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă