28.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSocialSindicaliștii din Sănătate anunță o nouă grevă

Sindicaliștii din Sănătate anunță o nouă grevă

Federaţia Solidaritatea Sanitară a anunţat luni că a parcurs paşii legali, deschizând conflictul colectiv de muncă şi că a demarat culegerea semnăturilor pentru grevă, nivelul de referinţă fiind ca minim jumătate din sector să semneze pentru participarea la grevă.

Pe termen scurt:

a. Acordarea salariilor de bază la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022.

b. Plata corectă a continuității prin raportarea sporului de tură și a celui pentru lucrul în zile libere/sărbători legale la salariul de bază în plată.

c. Utilizarea valorii coeficientului de ierarhizare la nivelul salariului minim brut pe economie în plată (3000 lei), inclusiv pentru stabilirea valorii indemnizației de hrană.

3. Acordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector public de sănătate prin finalizarea negocieri și înregistrarea acestuia.

Toate aceste solicitări fac parte din revendicările pe care Federația „Solidaritatea Sanitară” le susține prin programul de proteste anunțat, ce poate culmina cu greva națională. Precizăm că în acest moment Federația „Solidaritatea Sanitară” a parcurs pașii legali necesari, deschizând conflictul colectiv de muncă și solicitând Ministerului Muncii concilierea acestui conflict. În consecință, am demarat culegerea semnăturilor pentru grevă, nivelul de referință fiind ca minim jumătate din sectorul public de sănătate să semneze pentru susținerea și participarea la grevă”, potrivit unui comunicat emis de Federația „Solidaritatea Sanitară”.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

BNR marchează 150 de ani de la nașterea Hortensiei Papadat-Bengescu cu o monedă de colecție din argint

Moneda are valoarea nominală de 10 lei și este dedicată uneia dintre cele mai importante figuri ale literaturii române interbeliceBanca Națională a României adaugă...

Becali este gata să renunțe la Dennis Politic! Patronul FCSB acceptă o pierdere importantă

Gigi Becali a anunțat suma pentru care este dispus să îl transfere pe Dennis Politic, la un an după sosirea acestuia la FCSB.Dennis Politic...

Alertă aeriană în Tulcea: o țintă detectată în apropiere de Sulina, avioane F-16 ridicate de la sol

Potrivit MApN, radarul militar a detectat obiectul la est de Sulina, iar pentru monitorizarea situației au fost trimise în misiune două aeronave F-16Locuitorii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă