12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialScandal la ușa Guvernului! Transportatorii cer o anchetă amplă și sancțiuni

Scandal la ușa Guvernului! Transportatorii cer o anchetă amplă și sancțiuni

Transportatorii reacționează după ce șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost reținut miercuri de procurorii DNA, fiind acuzat că a luat mită 100.000 de euro de la un om de afaceri.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizati din România (COTAR) îi solicită ministrului transporturilor, Cătălin Drulă, să facă public raportul Corpului de Control. De asemenea, transportatorii mai cer ca DNA să extindă ancheta, în cazul ilegalităților din interiorul Ministerul Transporturilor, ARR și ISCTR. Printr-o scrisoare deschisă ei cer următoarele: 

 

1. aprobarea raportului de control în forma prezentată de către echipa de control și transmiterea acestuia către toate autoritățile competente;

2. informarea de urgență a Primului-ministru, cu privire la conținutul raportului;

3. demiterea imediată a persoanelor implicate în fapte ilegale, care au rol de decizie, la nivelul Ministerului și al instituțiilor subirdonaate MT;

4. publicarea pe site-ul ministerului a unui extras/a unei sinteze din raport, în scopul asigurării unui nivel minim de transparență față de interesul public;

5. menținerea aceluiași nivel de intransigență și transparență ca în cazul ARSVOM;

6. informarea partenerilor sociali din domeniul transporturilor rutiere și a opiniei publice cu privire la măsurile întreprinse în acest sens.

 

Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost reținut săptămâna trecută de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită. Măsura este luată în dosarul Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, este si el cercetat de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia. ARSVOM se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că va desființa Agenția.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă