12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialSanitas a strâns numărul de semnături necesar declanşării grevei generale

Sanitas a strâns numărul de semnături necesar declanşării grevei generale

“Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România, reunit astăzi, 4 mai 2018, în şedinţă extraordinară, a analizat rezultatele dialogului din această săptămână cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi a mandatat Biroul Operativ să negocieze cu factorii de decizie soluţiile propuse pentru depăşirea crizei din sistemul de sănătate şi asistenţă socială. În acelaşi timp, au fost analizate listele de semnături pentru grevă, strânse de organizaţiile judeţene Sanitas, Consiliul Naţional constatând că sunt peste 50.000 de semnături, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea grevei în cele două sectoare de activitate”, precizează sindicaliştii într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în consecinţă, programul de greve continuă în termenii stabiliţi iniţial, astfel: 7 mai – grevă de avertisment (în intervalul orar 9:00 – 11:00) şi 11 mai – grevă generală în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

Sanitas notează că rămâne deschisă la dialog, “în condiţiile în care partea guvernamentală oferă – chiar şi în al doisprezecelea ceas – soluţii consistente şi real aplicabile pentru rezolvarea problemelor generate în sănătate şi asistenţă socială prin aplicarea noii Legi a salarizării”.

Vineri, Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas, a declarat pentru Agerpres că sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sanitas vor intra luni dimineaţă în grevă de avertisment, între orele 9:00 şi 11:00, timp în care doar o treime dintre angajaţi îşi vor continua activitatea.

Reprezentantul sindical a menţionat că timpul de aşteptare în spitale va creşte pentru pacienţii care nu constituie urgenţe.

“Vom asigura toate urgenţele şi nu ne dorim ca pacienţii să fie afectaţi, însă cei care nu sunt urgenţe vor aştepta mai mult”, a susţinut Pope.

Prim-vicepreşedinte Sanitas a afirmat că sindicaliştii au mari speranţe ca solicitările lor să fie rezolvate în cadrul unor discuţii care ar urma să aibă loc marţi, la Guvern.

“În caz contrar, începând de vineri, 11 mai, vom intra în grevă generală pe termen nelimitat”, a adăugat liderul sindical.

Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas vizează modificarea Legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

Pe de altă parte, vineri dimineaţă, membrii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară’ au anunţat că vor participa la protestele legale programate în următoarea perioadă în sectorul sanitar.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, remis AGERPRES, luni, 7 mai, Federaţia “Solidaritatea Sanitară’ va organiza, timp de două ore, o “grevă românească’ de avertisment, concretizată prin pichetarea spitalelor cu oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, şi greva japoneză din partea salariaţilor aflaţi la serviciu. Prin această formă de protest reprezentanţii sindicali susţin revendicări aşa cum au fost formulate, concomitent cu greva de avertisment anunţată de Federaţia Sanitas.

Sindicaliştii din sănătate au organizat joi, 26 aprilie, un miting în faţa Guvernului la care au participat aproximativ 10.000 de persoane.

În data de 2 mai, aceştia s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, însă au anunţat că menţin calendarul protestelor.

“Noi am înaintat propunerile noastre şi considerăm în continuare că fără modificarea legii nu merge să stingem conflictul. Pare că a înţeles, doamna ministru, dar decizia este la nivel de Guvern, nu poate dumneaei să modifice singură legea. Dânsa a făcut propunerile către premier şi aşteptăm semnale dacă se poate sau nu se poate”, a precizat Iulian Pope, la finalul discuţiilor cu ministrul Sănătăţii.

Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă