Acest fapt va modifica în bună măsură dinamica vieții sociale, presupunând luarea unor măsuri drastice, precum şi posibilitatea restrângerii unor drepturi fundamentale.
Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică, aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, care se instituie în următoarele situații:
a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale;
b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
În timpul stării de urgență, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acesteia și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției, însă sunt interzise limitarea dreptului la viață, cu excepția cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război, tortura și pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, condamnarea pentru infracțiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului național sau international și restrângerea accesului liber la justiție.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004, situaţia de urgenţă reprezintă un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante.
Pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
În conformitate cu art. 93 (1) din Constituția României, președintele României instituie, potrivit legii, starea de urgență, în întreaga țară ori în unele localități, și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazul în care este vorba despre calamităţi, responsabilităţile şi atribuţiile autorităţilor locale sunt preluate de Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit OUG nr. 1/1999, pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.
Tot conform OUG nr. 1/1999, autorităţile civile şi militare vor trebui să aplice următoarele măsuri excepţionale:
– să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;
– să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;
– să efectueze razii;
– să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor
– să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezentă nu se justifică;
– să protejeze informaţiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media;
– să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice
– să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune
– să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;
– să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute;
