Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Reparațiile la pistele de pe Otopeni, aproape de finalizare

Ultimele lucrări de reparaţii la pista a doua de la Otopeni au fost finalizate luni, în scurt timp va demara recepţia şi refacerea marcajelor în vederea operării pe întreaga lungime a pistei, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 04.06.2018 - 15:31

"După patru ani în care o treime din pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă a fost închisă, astăzi (luni, 4 iunie - n. r.) au fost finalizate ultimele lucrări de reparaţii. Acum se fac testele de laborator pentru verificarea calităţii, iar în scurt timp vor începe procedurile necesare recepţiei şi refacerii marcajelor în vederea operării pe întreaga lungime a pistei", spune MT.

Lucrările de reparaţii la pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă au început la jumătatea lunii mai. După finalizarea acestora, această pistă va putea fi folosită pe întreaga sa lungime, de 3.500 de metri, a anunţat, pe 8 mai, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

"Lucrările de reparaţii avansează în ritm rapid pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Calea de rulare Oscar este gata, la pista 1 s-au efectuat asfaltări pe 66% din suprafaţa totală de reparat de 18.000 mp. Se lucrează intens şi la înlocuirea datelor de beton pe platforma 1. La pista 2, lucrările vor începe săptămâna viitoare şi vor dura aproximativ 20 de zile, urmând ca această pistă să poată fi folosită pe întreaga lungime de 3.500 de metri", se arată într-o postare a CNAB, din data de 8 mai, pe pagina sa de Facebook.

Lucrările de reparaţie la căile de rulare de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" au demarat pe 12 aprilie, termenul de finalizare fiind noiembrie 2018, a informat, pe 17 aprilie, CNAB.

CNAB a menţionat faptul că această primă fază a lucrărilor face parte dintr-un amplu program de măsuri de remediere a suprafeţelor pavate din Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, plan care prevede, printre altele, operaţionalizarea pistei 2 (08L-26R) şi a balizajului luminos de categorie III A.

Pe 26 martie, directorul general al TAROM, Werner Wollf, a declarat la Timişoara că aeroportul principal bucureştean are nevoie de investiţii masive în căile de rulare, întrucât gropile care sunt în pistă taie roţile avioanelor pe care le schimbă într-un mod halucinant, fapt care atrage costuri foarte mari pentru companie.

"La Otopeni, este nevoie de o investiţie masivă în căile de rulare şi cred că trebuie să ne schimbăm şi acolo modul în care vin pasagerii. Sincer să vă spun, mie nu-mi place că pasagerii de pe intern sunt lăsaţi undeva în câmp şi duşi cu autobuzele. Este o chestiune de civilizaţie şi de o posibilitate de a-i primi.Cu siguranţă lucrurile astea se vor schimba, pentru că este un proiect care este admis la nivel de minister, la nivel de aeroport, din câte ştiu eu; o să vedem ce se întâmplă. Pe noi, pe moment, nu ne încurcă decât gropile din calea de rulare şi care ne taie de fapt roţile avioanelor, pe care le schimbăm într-un mod halucinant, ceea ce înseamnă costuri masive pentru noi", a spus şeful TAROM, la inaugurarea cursei Iaşi - Timişoara.

Potrivit acestuia, în loc ca roţile să fie înlocuite la câteva luni, în urma uzurii, acestea sunt schimbate de 3-5 ori pe săptămână.

Comentarii

loading...