31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSocialReacția lui Nicușor Dan în dosarul "azilele groazei"

Reacția lui Nicușor Dan în dosarul „azilele groazei”

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a reacționat pe pagina sa de Facebook, în scandalul „azilele groazei”.

„Am fost toţi cutremuraţi de realitatea din cele trei azile din Ilfov. Un atac la demnitatea umană. Evident, toţi cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. Mult mai important, cred eu, este ca noi toţi să conştientizăm, în urma acestei tragedii, imaginea de ansamblu. În România, în multe domenii, statul nu există, legea nu există, instituţiile nu există, instituţiile de control nu există. În multe domenii se mimează statul de drept, una este realitatea şi alta este realitatea din hârtiile cu care toată lumea se acoperă. O banalizare a ilegalităţii.

O complicitate cu ilegalitatea pe care o vedem la politicieni care legalizează ilegalitatea, la părţi din presă care ignoră voit ilegalitatea, dar şi la oamenii simpli care-l aprobă pe cel care a furat dar a şi făcut”, a scris Nicuşor Dan, duminică pe Facebook.

Edilul general a adăugat că, în cazul în care „concluzia în mentalul colectiv va fi ca un cretin fură de la bătrâni şi din banii furaţi petrecea cu femei şi lăutari, nu facem decât să aşteptăm cu toţii tragedia următoare”.

„Sper însă ca această tragedie să declanşeze în conştiinţa fiecăruia dintre noi şi în societate în ansamblu o trezire din banalizarea ilegalităţii”, a conchis Dan.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rusia respinge zvonurile despre o nouă mobilizare și anunță 200.000 de voluntari recrutați în 2026

Rusia respinge informațiile potrivit cărora ar pregăti o nouă mobilizare militară și susține că nu există, în acest moment, o astfel de necesitate.Moscova afirmă...

Camera Deputaților a adoptat Codul Urbanismului. Cseke Attila: România nu va pierde 972 de milioane de euro din PNRR

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri propunerea legislativă privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), reformă inclusă în Planul Național de Redresare și...

Ce diferențe există între motocicletele adventure, naked și sport touring?

Nu toate motocicletele răspund la fel în trafic, la drum lung sau pe trasee variate. Tocmai de aceea, alegerea dintre un model adventure, unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă