19.1 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSocialProfesorii mai au de așteptat. Deputaţii şi senatorii îşi primesc indemnizaţiile înainte...

Profesorii mai au de așteptat. Deputaţii şi senatorii îşi primesc indemnizaţiile înainte de Paşti

Deputaţii şi senatorii au primit miercuri, 4 aprilie, sumele pentru transport şi cazare. Joi, 5 aprilie, aceştia îşi vor primi şi indemnizaţiile. Fiecare parlamentar va pleca acasă de sărbători cu 16.000 de lei. Nu acelaşi lucru este valabil pentru funcţionarii din Parlament, care îşi vor primi salariile abia după Paşti.

Doar o parte dintre bugetari vor primi salariile înainte de Paşte, potrivit ordinului semnat de ministrul Finanţelor şi publicat în Monitorul Oficial, printre aceştia neregăsindu-se angajaţii din învăţământ sau cei ai Ministerului Afacerilor Interne. Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că „mulţi nu şi-au manifestat interesul” pentru plata salariilor înaintea sărbătorilor, precizând că lista publicată deja nu mai poate fi modificată.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că salariile bugetarilor vor fi virate săptămâna aceasta, dar pensiile nu, deoarece va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.

Cele mai citite

Atacul victimelor

Privind la conflictele majore din ultimii ani, războiul din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu, putem observa un numitor comun în politica de război....

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...

Poștașii, mesagerii amnistiei fiscale: 800.000 de notificări ajung la contribuabili

Scrisorile de informare vor fi distribuite de Poșta Română, începând de miercuri Notificările includ detalii despre cuantumul obligaţiilor restante la 31 august 2024, împărţite în...
Ultima oră
Pe aceeași temă