16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialPrahova, amendă pentru Consiliul Judeţean, pentru că nu a intervenit cu material...

Prahova, amendă pentru Consiliul Judeţean, pentru că nu a intervenit cu material antiderapant

Contractul subsecvent pentru deszăpezire expirase la data de 15 martie, iar la intrarea în vigoarea a avertizărilor de la începutul săptămânii încă nu fusese încheiat unul nou.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că, în urma sesizărilor primite şi a constatărilor efectuate, administratorul drumurilor judeţene a fost sancţionat, solicitându-i-se, totodată, să intervină pentru siguranţa circulaţiei.

Surse din administraţie au precizat că CJ a primit două amenzi de câte 3.045 de lei şi un avertisment pentru că nu a intervenit pe trei drumuri judeţene.

Prefectura Prahova a anunţat, luni, că la data de 15 martie a expirat contractul subsecvent pentru activităţile de deszăpezire la nivelul drumurilor judeţene, CJ semnând, în cursul acelei zile, un nou contract valabil până la finalul lunii martie.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă