18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialPoluare cu țiței pe râul Jiu. Autoritățile intervin cu baraje

Poluare cu țiței pe râul Jiu. Autoritățile intervin cu baraje

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de ABA Jiu, avaria colectorului transport ţitei apă sărată Brădeşti – Gherceşti, ce aparţine OMV Petrom Asset II Oltenia, judeţul Dolj, s-a produs luni seara, dispeceratul ABA Jiu fiind informat la ora 20.40.

„Avaria s-a produs la ora 19.30 din datele furnizate de reprezentanţii OMV Petrom, aceştia intervenind prin sistarea pompării şi instalarea de baraje absorbante pe râul Amaradia, afluent de stânga al râului Jiu, în zona localităţii Albeşti. Se intervine cu material absorbant”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, Administraţia Bazinală de Apă Jiu intervine încă de luni seara, de la orele 21.30, cu patru camionete încărcate cu spilsorb, două formaţii de intervenţie Rapidă (de la Craiova şi Scaieşti) alcătuite din 20 de persoane, una aflându-se la confluenţa râului Amaradia cu râul Jiu, iar cealaltă la 3-4 km pe râul Jiu, la podul din localitatea Cernele, scrie Mediafax.

Tototdată, sursa citată mai arată că şi ISU Oltenia a intervenit cu două maşini de pompieri şi o autoutilitară dotată cu proiector şi generator.

„Pe râul Amaradia, începând de la locul avariei – comuna Albeşti, până la confluenţa cu râul Jiu mai sunt irizaţii de produs petrolier, atât în apă, cât şi pe vegetaţia situată pe ambele maluri. Pe sectorul de curs Jiu situat aval confluenţă cu râul Amaradia, până în zona podului rutier de pe DN Craiova – Breasta, zona pod Breasta, cca 7 km se observă irizaţii şi pete discontinue de produs petrolier, curentul apei dirijându-le spre malul stâng. Aici A.B.A Jiu a intervenit noaptea trecută (luni noaptea – n.r.) cu 1500 kg spilsorb. La ora 4 a.m. (marţi dimineaţa – n.r.), când unda poluantă a ajuns în zona podului de la Podari, aval cca 5 km de podul de la Breasta s-a intervenit de către Formaţia A.B.A. Jiu cu 80 de saci cu spilsorb”, se arată în comunicatul ABA Jiu.

 
La ora transmiterii acestei ştiri, ABA Jiu intervene la următorul pod situat pe Jiu în zona localităţii Valea Stanciului la circa 50 km de podul de la Podari. Sunt întinse baraje absorbante şi se va inteveni şi cu spilsorb.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă